În înțelepciunea populară se zice că o “poveste bine spusă poate schimba lumea, pentru că ea poate schimba oamenii”. Astăzi putem demonstra semnificația acestui citat făcând referire la conținuturile programelor școlare care pun accent pe ideea de transdisciplinaritate. Observăm cum se creează un limbaj universal care reiese din combinarea creativă a obiectelor de studiu și depășirea granițelor academice.
Studiile arată că există o legatură strânsă între inteligența cognitivă și inteligența emoțională a elevilor, ceea ce implicit impune nevoia de trecere de la conținut la formă în maniera de trasmitere a cunoștințelor. În opinia mea, această schimbare impune și focusarea profesorilor de limbă și comunicare pe predarea aspectelor socio-emoționale și pe dezvoltarea competențelor pentru viață prin mijloace inovative. Provocările la adresa sănătații mentale a copiilor, care sunt pricinuite de situațiile stresante din activitatea școlară, au sporit interesul acestora pentru demonstrarea rezilienței și a perseverenței în cadrul grupului. În contextul în care curriculumul actual tinde către dezvoltarea competențelor prin intermediul activităților practice, rolul profesorului ar trebui să fie acela de modelator al atitudinilor față de învățarea experiențială și de mentor spiritual în decursul acesteia. Un pas major în valorificarea potențialului cognitiv și artistic al elevului sunt exercițiile de terapie cognitiv-comportamentală, care au rolul de a dezvolta abilitățile și emoționale. Mai mult, în cadrul grupului, elevii ar trebui să funcționeze și ei ca agenți motivaționali și să le stârnească curiozitatea colegilor față de explorarea necunoscutului. Deși curriculumul formal este centrat pe dezvoltarea competențelor-cheie, există aspecte care pot fi însușite mai prielnic în afara școlii. Spre exemplu, idea de împlinire personală prin fapte, premii și aprecire și libertatea de alegere a unui rol și a unei vestimentații, a unei poziții în societate și a unui punct de vedere sunt aspecte din sfera pedagogiei dramatice.
Formele de învățământ tradiționale sunt marcate de limitele curriculumului formal. O limită este lipsa inițiativei de a forma cetățeni globali activi care promovează valorile patriei. Studiile arată că într-un mediu de învățare holistic, elevii își pot largi orizontul cultural și achiziționa competențe în moduri inedite, cum ar fi jocurile digitale, activitățile de conștientizare, realizarea de filmulețe și interpretarea poveștilor utilizând convențiile specifice genului dramatic (mimică, gestică, limbaj corporal). Într-o lume în care mass-media dramatizează evenimentele care ne perturbă existența, se observă dorința elevilor de a se adapta la situații reale de viață și de își exprima atitudinile în contexte noi. Atunci când deschid televizorul elevii urmăresc știri despre infracțiuni, dezastre naturale, fenomene meteo extreme care distrug vieți și orașe, războaie și conflicte la scară internațională, accidente și schimbări globale introduse de diferiți factori de decizie, care se petrec atât în țara lor cât și în întreaga lume. Consider că o nevoie de învățare a elevilor este aceea de a înțelege izvoarele străvechi ale acestor evenimente și de a face legături între realitatea plăsmuită și cea adevărată. Tematica transdisciplinară se conturează în jurul unor repere care fundamentează conținutul de bază al poveștilor, fiecare dintre acestea transmițându-ne o pildă care se repetă de-a lungul istoriei. Scopul demersurilor didactice centrate pe storytelling este oferirea de răspunsuri la câteva întrebări fundamentale precum cine suntem noi?, unde suntem plasați în timp și spațiu?, cum ne putem exprima?, cum funcționează aceste lucruri pe pământ?, cum ne putem organiza? sau cum putem să împărțim ceea ce avem? Curriculumul formal este restrâns în privința transmiterii unor valori universale, a stimulării proceselor de auto-cunoaștere și auto-reflexie ale elevilor, precum și a formării unor aptitudini artistice care pot eleva spiritual copiii către atingerea idealului creator. Rolul pedagogiei dramatice este acela de a oferi sens lumii înconjurătoare a elevului pentru că pune accent pe relația dintre cauză și efect, pe schimbare și pe legăturile dintre oameni și lucruri. Mai mult, această abordare conturează perspective de ansamblu, influențând actanții să își asume responsabilitatea și să reflecteze asupra evenimentelor care i-au marcat în mod deosebit. Teatrul în sine deschide calea către reflecție asupra valorilor trecutului și prezentului și asupra tipologiei umane în timp ce dezvoltă spiritul moralizator al privitorilor
O soluție care ar putea fi implementată cu succes în școlile de astăzi este schimbarea mentalității despre rolul poveștilor în actul educațional. Un prim pas ar fi acela de a înțelege povestea mai mult decât ca pe o simplă relatare și integrarea acesteia în contexte transdiciplinare pentru a îi evidenția rolul de punte între generații și culturi și de vehicul al înțelepciunii și imaginației. Fiind un process caracterizat de jocuri de rol, exprimare a emoțiilor și limbaj corporal, storytellingul constituie o sursa productivă de dezvolare personală a elevului contemporan. Astfel, acesta va înțelege mai bine rolurile sociale pe care trebuie să și le asume în viitor, îi va accepta pe ceilalți ca agenți motivaționali și va gestiona mai bine problemele existențiale devenind factor independent de decizie. Rolul poveștilor integrate în lecție nu este unul strict informativ. Povestea poate capta atenția cititorului, influențându-l să trăiască emoțiile personajelor. Profesorii de la disciplinele din aria de limbă și comunicare pot utiliza poveștile ca pe un prilej de a introduce elevii pe marea scenă a vieții în care se discută despre principalele probleme ale umanității: natura, dreptatea, familia, clasele sociale, binele și răul și prietenia. Prin trasmiterea și receptarea unor mesaje profunde, copiii își vor întări relațiile interpersonale și își vor intensifica rezistența la stres și optimismul. Reglajul emotional va fi soluționat într-o mai mare pondere atunci când elevii își conștientizează emoțiile, cum ar fi spre exemplu frica, iubirea, plictiseala, tristețea sau extazul. Totodată, elevii se vor identifica cu valori morale și personale, cum ar fi toleranță față de celălalt, empatia și respectul pentru egalitatea dintre femei și bărbați și culturi diferite. Mai mult, vor învăța să respecte valoarea tradițiilor autentice. Asumându-și diferite roluri, noii actorii sociali vor înțelege mai bine caracteristicile psihicului uman și trăsăturile de personalitate ale semenilor lor, își vor consolida punctele tari și vor fi stimulați să își exprime punctul de vedere despre diferite aspecte din viața cotidiană. Storytellingul poate completa cu succes principalele principii pe care este fundamentat procesul de învățământ, deoarece contribuie la dezvoltarea originalității, a spiritului creator și a sensibilității. Prin repetiție, memorare și concentrare și prin susținerea autonomiei în învățare, povestitorii vor realiza adevărate exerciții de conștientizare.
Rolul activităților extracurriculare din cadrul pedagogiei dramatice nu este numai acela de a valorifica înclinațiile artistice ale elevilor, ci și acela de a-i influența să posede un puternic sens existențial și de a-și dezvolta simțul apartenenței la comunitate. Pentru a participa la activități din sfera pedagogiei dramatice, elevii trebuie să dovedească curiozitate față de inovație și angajament față de diversificarea activităților de exploatare a propriului potențial creativ. În alte cuvinte, nu trebuie să ezite să improvizeze replici și să își exprime stările sufletești, devenind astfel implicați în procesul de creație. Apoi, povestitorii se vor evidenția prin încredere în sine, entuziasm și capacitatea de a coopera pentru a realiza evenimente artistice originale. Acestora li se vor adăuga empatia față de public și respectul față de convențiile scenice impuse de mediu.
Autor: Dumitru Alice-Mădălina
Instituția: Liceul teoretic Ion Barbu (București)
imagine Compania de Povestitori EduStory
