Procesul educațional din România este încă tributar unui sistem moștenit din comunism – sever, bazat pe memorare, mai degrabă decât pe înțelegere, gândire critică și creativitate, situație care persistă din cauza schimbării în ritm alert a miniștrilor și, în mod inerent, a lipsei unei reforme unitare, consecvente, profesorii și elevii rămânând debusolați și fără repere clare. În acest context, soluția ar fi schimbarea paradigmei demersului didactic prin aplicarea unor metode creative, inovative, adaptate la elevul modern, care dorește să învețe de plăcere, fără a fi închistat în tipare rigide.
Educația este o știință, dar și o artă; în mod similar, integrarea povestirii în procesul de predare-învățare-evaluare este atât o știință, cât și o artă, și reprezintă o nouă abordare pedagogică.
Orice disciplină se poate învăţa prin intermediul unor povestiri speciale, care trebuie să ascundă în spatele lor o proiectare didactică riguroasă, metode moderne de predare şi testare şi o strategie pedagogică în măsură să garanteze că, la finalul aventurii, elevii au atins obiectivele de învățare.
Povestirea este o formă de comunicare emoţională prin care lumea reală poate fi percepută mult mai bine decât cu ajutorul înţelegerii teoretice, a raţiunii și a comunicării abstracte.
Lecţia ideală trebuie să fie o corelaţie armonioasă interdisciplinară, să realizeze un compendiu de referinţă, o narațiune, în care elevii să se implice activ, să fie actorii principali, încurajaţi să descopere tainele științei prin formarea unor competenţe, dar mai ales a unor valori şi atitudini esenţiale. În funcţie de conţinuturi, povestirea poate rezolva multiple sarcini didactice, prin înfăţişarea unor procese și fenomene îndepărtate în spaţiu şi timp, stimulând la elevi imaginația asupra unor evenimente dincolo de lumea concretă, ca o sursă importantă de dezvoltare a creativităţii.
Intriga provocatoare, grafica bogată cromatic sunt moduri prin care elevii sunt stimulaţi să înveţe, să rezolve probleme dificile mai repede și mai bine. Prin intermediul materialului şi claritatea exprimării ideilor, povestirea prezentată asigură însuşirea unui fond de reprezentări vii şi clare, incită la analiză şi comparaţii, înlesneşte înţelegerea lucrurilor şi desprinderea esenţialului.
Rolul cadrului didactic este foarte important, el fiind cel care trebuie sa găsească soluţiile optime care să creeze condiţiile favorabile de captare a atenţiei, interesului şi curiozităţii elevilor și să aibă satisfacţia confirmării ideii că lecţia devine un răspuns al tuturor întrebărilor.
*
Orice povestire începe cu “a fost odată ca niciodată”, iar povestirile de la catedră nu fac excepție. Așadar, a fost odată ca niciodată o școală postliceală sanitară, pentru că dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit! Și în această școală învățau adulți de toate vârstele, având familie, diverse alte studii…
În calitate de profesor de instruire practică – asistență medicală, am coordonat în anul școlar 2021/2022 un proiect de fotografie și grafică, ce a avut rolul de a îmbina într-un mod creativ știința îngrijirilor medicale cu arta. De această dată am schimbat rolurile, elevii fiind cei care au creat povestirile, desprinse din propria lor viață, ei devenind astfel protagoniștii propriilor lor creații:
Aceasta este una dintre cele mai ermetice lucrări dacă nu îi cunoști povestea: largul mării sau poate al oceanului, nave, o persoană în halat alb… care este chiar ea: Ramona, a cărei traiectorie a vieții a făcut ca, după o carieră de nu mai puțin de 16 ani ca navigant maritim, să facă un “rondou” (așa se numește când nava își schimbă direcția la 180 de grade!) și să se îndrepte spre medicină; Ramona exprimă viața de la bord, în care personalul sanitar este extrem de important, intervenind cu pricepere și motivație, iar asistenta medicală este reprezentată încoronată, ca o adevărată “regină” a apelor.
O mamă care dorește să dea aripi atât propriului ei copil, cât și altor copii, prin puterea exemplului – aceasta este Irina, care se joacă des cu fiica ei, Aylin, de-a cadrul medical și pacientul. Prin această imagine, Irina a vrut să transmită trei lucruri: (1) Copiii sunt oglinda noastră! (2) Nu tăia aripile unui copil cu regulile tale absurde de adult! Să lăsăm copiii să se joace și să descopere! (3) Școala este frumoasă, este o poartă pentru formarea noastră în viață, în societate, este o parte din noi!
De la o mămică devotată ne îndreptăm către Sergiu, un tătic responsabil și preocupat de dezvoltarea armonioasă a copiilor lui, Miriam de un an și Maria de patru ani, dăruindu-le vitamina D cu multă Dragoste. Într-un moment de inspirație, și-a ațintit privirea către un “examen clinic” al soarelui, care își revărsa cu iubire razele peste fauna Deltei Văcărești: păsări, animale, plante, într-o altfel de simfonie, sub bagheta acestui bun dirijor astral, în centrul unei metropole din ce în ce mai aglomerate și agitate. Apoi a extras cu seringa 20 de mililitri de poveste de dragoste dintre soare și natură, care să ajungă și în jungla de beton, dar și în celulele fiecărui om, pentru o mai bună sintetizare a vitaminei D.
Ioana și Andreea, deși aflate în clase diferite și lucrând independent una de alta, au realizat două metafore cu o simbolistică similară: floarea reprezintă omul suferind, care este îngrijit cu atenție și devotament de mâinile pricepute și blânde ale asistentului medical; dragostea pentru profesie și delicatețea manifestată pot reface chiar și cel mai afectat pacient.
*
Integrarea povestirii în procesul didactic transformă școala într-un loc atractiv, în care profesorii și elevii își investesc cu adevărat energia și visele, conectează cunoștințele cu fantezie, creativitate și plăcere, astfel încât elevii să descopere căi mai interesante, pline de imagini și aventuri, încurajează profesorii să își reevalueze rolul în procesul de învățare, construiește un nou tip de relație profesor-elev, ajută elevii să-și exploreze talentele și înclinațiile, dezvoltă judecata și gândirea neconvențională, precum și valorile sociale care încurajează comunicarea, compania și cooperarea.
Mihaela-Corina Bucur
