„Să plecăm cu o barcă cu pânze, să căutăm vânt puternic.” (Marin Sorescu)
Barca noastră cu pânze este reforma învăţământului, iar noi trebuie s-o înţelegem nu ca pe un eveniment, ci ca pe un proces care urmăreşte o schimbare, o adaptare la cerinţele unei societăţi care devine din ce în ce mai complexă. Cunoaşterea, înţelegerea, înţelepciunea, acele atribute care te fac de fapt om, sunt daruri pe care cartea ni le oferă tuturor: copiilor în grădiniţe, elevilor în şcoli, oamenilor pe tot parcursul vieţii, invitându-i parcă să se autoeduce permanent.
Locul şi rolul pe care cartea îl joacă în viaţa unui om depind, de cele mai multe ori, de modul în care dascălul a ştiut să pună în sufletul copilului sămânţa roditoare a lecturii. Cu cât apropierea copilului de carte se face mai devreme, cu atât mai importante şi mai durabile sunt efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării, al comportamentului, al socializării. Dascălul are datoria să încurajeze mânuţa care va deschide o carte, căci “nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor” ( Miron Costin ).
Am încercat să testez părerile elevilor din clasele a III-a şi a IV-a (aproximativ 100 de elevi) referitoare la lectură. La întrebarea: “Pentru care activitate sacrifici cel mai mult timp?” , 20% au ales joaca, 10% sportul, 54% televizorul şi calculatorul şi 16% lectura. Am dedus de aici că dascălul trebuie să-l ajute pe copil să se apropie de lumea cărţii, pentru ca lectura să devină piatra de temelie pentru întreaga sa activitate. Lectura rămâne una dintre cele mai intense, mai educative activităţi. Ea îndeamnă la meditaţie, reflecţie, contribuie la formarea şi modelarea personalităţii şi comportamentului cititorului.
Acum, într-o lume a copiilor care se simt bine în lumea virtuală generată de o mulțime de tehnologii care le stau la dispoziție, este tot mai greu să să le atragi atenția asupra lecturii, asupra poveștilor și a învățămintelor care ar trebui să le lumineze calea.
Din dorinţa de a crea o punte de suflet între tradiţie şi modernitate, am încercat să-mi îndrum elevii spre cunoaşterea valorilor creaţiei populare şi mai ales spre tărâmul fermecat al proverbelor. Aceste formulăriconcise şi plastice, relativ stereotipe, care exprimă concentrat adevăruri cu valabilitate generală, îmbinând o largă şi bogată experienţă de viaţă au câştigat foarte repede simpatia copiilor. Au început să le folosească tot mai des în compuneri, povestiri şi chiar în conversaţiile zilnice. Analogia proverbelor cu fapte de viaţă reale, m-au ajutat de multe ori să transform concluziile unor proverbe în adevărate norme morale, reguli ale clasei care trebuie respectate de copii.
De la ei a venit ideea de a ilustra conţinutul unor proverbe la orele de educaţie plastică şi abilităţi practice. La orele de limba engleză, îndrumaţi de doamna profesoară, au tradus aceste proverbe sau, după caz, au aflat că ele există şi în limba engleză.
Prin intermediul internetului, am luat legătura cu o şcoală din Polonia şi una din Lituania, doritoare de a face schimb de astfel de proverbe. De ce ? Pentru că am dorit să îmbrăcăm tradiţionalele proverbe într-o haină nouă, modernă. De asemenea, am avut în vedere dimensiunea europeneană a educaţiei. Prin acest schimb de proverbe am făcut un mic pas spre promovarea conştiinţei identităţii europene, dezvoltarea unei cetăţenii active care să ţină cont de diversitatea culturilor şi contextelor politice, promovarea unei cetăţenii democratice. Copiii au putut înţelege foarte bine din acest schimb de experienţă că facem parte din marea familie europeană alături de multe alte popoare, dar fiecare popor îşi păstrează limba, obiceiurile, tradiţiile, istoria neamului.
Este greu de descris în cuvinte emoţia care ne-a încercat atunci când am primit plicurile cu desenele copiilor din Polonia şi Lituania. Şi acelea erau scrise în limbile lor tradiţionale şi traduse în limba engleză, la fel cum ale noastre erau în limba română şi engleză. Împreună cu copiii am tradus proverbele primite şi am încercat să le desluşim tâlcul. Cu uimire am constatat că unele proverbe de-ale lor erau identice cu ale noastre.
Chiar dacă trecerea timpului fură din prospeţimea şi strălucirea evenimentelor, copiii îşi vor aminti cu siguranţă ceea ce au exprimat fără cuvinte, cu ajutorul minţii creatoare şi al acuarelelor. Considerăm că acest proiect a fost o reuşită şi, mai ales, a fost un mijloc de lărgire a orizonturilor de cunoaştere, de cooperare între şcoli europene partenere.
Din acest motiv, gândurile mele au rămas oarecum prizoniere pe tărâmul fermecat al proverbelor. Reuşita proiectului mi-a sugerat ideea că trebuie să valorific, cât mai mult cu putinţă, conţinutul ideatic al proverbelor şi să-i familiarizez pe şcolari de tezaurul înţelepciunii populare româneşti. Astfel, am conceput o carte pentru copii intitulată „Şcoala proverbelor”. Am selectat proverbe care să reflecte preocupările şcolarului mic, le-am însoţit de câte o poveste uşoară, plăcută, desene de colorat şi sarcini de lucru diferite care creează punţi de legătură între disciplinele de învăţământ (l. română, matematică, ştiinţe, ed. civică, ed. plastică, ed. muzicală).Cartea poate fi utilizată ca auxiliar didactic în orele de limba română sau educaţie civică, lectură suplimentară în timpul anului şcolar sau ca lectură pe timpul vacanţei. Îndrăznesc chiar să sugerez ideea că materialul poate deveni suportul unei discipline opţionale, atrăgătoare.
Povestioarele aduc în atenția copiilor situații asemănătoare cu cele din viața cotidiană, personaje care au experiențe de viață similare cu ale lor. „Minciuna are picioare scurte”, Când doi se ceartă, al treilea câștigă”, „Vorba dulce mult aduce”, „Cine se scoală de dimineață, departe ajunge”, „Lauda de sine nu miroase bine”, „Munca e brățară de aur”, „Unde nu-i cap, vai de picioare” sunt doar câteva dintre titlurile povestioarelor care încearcă să-i ghideze pe copii la găsirea unor soluții pentru starea de fapt descoperită în poveste. Vor înțelege că teama, tristețea, bucuria, nerăbdarea sunt sentimente normale care îi ajută să-și gestioneze reacțiile, comportamentul. Vor descoperi că bunătatea, prietenia, curajul, ambiția, bunăvoința, faptele bune contează mult în viață și vor putea face diferența între comportamente pozitive și comportamente negative.Pentru că povestioarele pornesc de la un proverb, ele devin mici lecții de viață, iar la final, copilul va descoperi morala poveștii care poate influența o bună educație.
Eu cred cu tărie în puterea exemplului. Cu cât copiii ne vor vedea mai preocupați de lectură, cu atât vor încerca și ei să-și petreacă timpul citind și călătorind prin suflete, gânduri şi frumuseţi, având ca tovarăşi de călătorie mari scriitori şi operele lor nepieritoare.
prof. înv. primar Nuță Angela
BIBLIOGRAFIE:
- Breaz, Mircea, (2011), Literatura pentru copii. Repere teoretice și metodologice, Editura ASCR
- Nuță, A., Șil, C., Buzulică, B., (2005), Școala proverbelor, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea
- Pâinișoară, Ion-Ovidiu, (2022), Enciclopedia metodelor de învățământ, Editura Policrom
