În sfera educației, arta povestirii unei povești, alături de conținutul său, reprezintă un mijloc eficient de a ajunge la sufletul copilului. Este cunoscut faptul că poveștile le plac mult copiilor. Arta de a însufleți un conținut, m-a inspirat să scriu povestea ,,Un semn de prietenie”, poveste ca deschide orizontul înțelegerii corecte a prieteniei, atașamentului și amabilității pentru copiii din ciclul primar. Arta povestirii antrenează mintea copilului în cuprinsul poveștii, pe tot parcursul prezentării ei. Copilul intră mai ușor în atmosfera de poveste, își reprezintă mental personajele precum și contextul desfășurării acțiunii. Povestea este emoționantă pentru că plasează personajele într-un mediu familial, cunoscut elevilor.
Mesajul este livrat la sfârșitul poveștii, la capătul drumului în care personajele au afișat atitudini diferite față de problema apărută. Călătorind prin poveste, copiii vor descoperi atitudinea personajelor, evoluția lor, precum și morala acesteia.
Povestitorul are un rol foarte important în transmiterea mesajului: el stârnește curiozitatea, introduce elementele surpriză, creează acea atmosferă plăcută care facilitează atingerea obiectivelor de învățare. Începutul poveștii, parcursul, finalul precum și arta de a povesti, sunt gândite ca împreună să contribuie la dezvoltarea personală a copiilor. Călătorind prin povestea ,,Un semn de prietenie”, înțelegând conținutul și sensul acesteia, copilul își dezvoltă capacitatea de a exprima idei, emoții și sentimente. Arta de a povesti reprezintă un facilitator valoros în dezvoltarea imaginației și creativității copiilor.
Considerăm că personajele-animale ale acestei povești sunt blânde și de aceea mai atractive pentru copii. Acestea îi ajută pe copii să intre mai ușor în firul poveștii și poate chiar să se identifice cu personajele Ela și As. Tema poate fi considerată inspirată, având în vedere nevoia de a dezvolta continuu la copii capacități empatice. Școala trebuie să integreze cu curaj expresii artistice în transmiterea mesajelor educative. Copiii învață prin intermediul povestitorului și al poveștii ,,Un semn de prietenie” ce înseamnă să oferi afecțiune, cum poți să fii amabil și prietenos. Transpunând mesajul poveștii în contextul clasei, aceștia asociază noi sensuri termenilor de afinitate, colegialitate afecțiune și atașare. În contextul școlar actual, ca educatori, trebuie să combatem bullying-ului școlar prin mijloace simple și inspirate.
După ce povestea ,,Un semn de prietenie” le-a fost prezentată copiilor, în funcție de vârsta acestora, profesorul le poate cere să răspundă la următoarele întrebări: care este problema identifică în această poveste?, care este soluția pentru rezolvarea problemei, cum putem fii noi mai prietenoși? etc. Li se poate cere copiilor să modifice finalul poveștii, potrivit propriei imaginații, dar păstrând sensurile și tema acesteia. În concluzie putem afirma că stilul povestirii și expresivitatea sunt determinante în transmiterea unui conținut educativ nou.
Un semn de prietenie
(poveste)
În lumea frumoasă a poveștilor, a fost odată o familie de oi. Așadar, pe niște dealuri înverzite, sub soarele prietenos al primăverii, trăia acestă frumoasă familie formată din tată, mamă și doi pui. În povestea pe care încep să v-o povestesc, mama-oaie era foarte fericită când îi vedea zburdând pe cei doi copii ai ei. Și tatăl lor, berbecul, era foarte mândru de ei. Mielul –băiat, pe care-l chema As, era puțin mai mare decât surioara sa, Ela. Ei se jucau frumos pe păjiștile înflorite de dimineață până seara. Ți-era mai mare dragul să-i vezi…
Când a venit toamna, As începea școala, iar Ela era pregătită să meargă la grădiniță, pentru că de-acum erau măricei. Înaine de a pleca, părinții le-au dat sfaturi bune și le-au pregatit toate cele trebuincioase. Adierea toamnei se simțea tot mai tare dimineața, când Ela și As plecau să se întâlnescă cu colegii lor și să învețe atât de multe lucruri folositoare. Blanița le crescuse deja, de aceea nu le era deloc frig.
Într-o dimineață, își facu apariția pe pajiștea lor o oaie sălbatică cu coarnele răsucite, numită muflon. La un moment dat, se apropie de adăpostul familiei de oi și zise:
-Aș putea să locuiesc și eu împreună cu voi, că se apropie iarna și n-aș vrea să stau singur?
-Nu, zise hotărât berbecul, nu este loc și pentru tine aici! Du-te în altă parte, că aici e locul nostru! Sigur îți vei găsi și tu un adăpost lângă altă familie.
-Tată, tată, insistă Ela, să stea muflonul împreună cu noi! Vreau să stea muflonul cu noi ! Va fi prietenul nostru!, zise ea entuziasmată.
As, insista și el să-l primească părinții în casă pe noul-venit. Și-ar fi dorit tare mult un tovarăș de joacă. Degeaba au vrut cei doi pui să-l primească în casa lor, degeaba a insistat muflonul să-și petreacă iarna alături de familia de oi, că n-au fost sorți de izbândă.
Supărat, muflonul plecă, iar cei doi pui au fost atât de dezamăgiți și de triști, încât au refuzat paharele cu lapte primite în acea seară. Se tot intrebau: Oare, de ce tata n-a vrut să primescă muflonul la noi acasă?
Trecură câteva săptămâni, iar toamna a plecat și locul ei a fost luat de iarnă. Un strat gros de zăpadă albă și stralucitoare s-a așezat pe toate dealurile din jur. Oițelor nu le era niciodată frig, fiindcă blănița lor groasă le era de mare ajutor. La școală și la grădiniță, Ela și As învățau așa de multe lucruri bune. Părinții lor își vedeau liniștiți de treburile lor zilnice.
Într-o dimineață, când afară ningea foarte tare, în drumul ei spre grădiniță, micuța Ela a fost urmărită de un lup. Când și-a dat seama, a rupt-o la fugă prin zăpadă. Dar lupul, animal mare și puternic s-a gândit că ea nu are nicio scăpare. Ela alerga cu toată puterea, dar nici lupul nu se lăsa mai prejos. Când lupul s-a apropiat periculos de mult de mielul-fetiță, dintr-un tufiș apăru muflonul, care-i sări în spate lupului cu toată forța sa. Oaia cea sălbatică, cu coarnele sale groase și răsucite, lovi cu putere lupul. Neștiind cine-l atacă, dintr-o dată, lupul își schimbă direcția și fugi ca să-și apere pielea. Așa a putut scăpa micuța Ela cu viață, în acea dimineață.
Când s-a întors acasă, ea a povestit întâmplarea cu lupul, și cum muflonul i-a sărit în ajutor. Părinților săi nu le–a venit să creadă că, fetița lor a fost salvată de muflonul căruia ei nu i-au oferit un loc în adăpostul lor.
A doua zi, berbecul s-a dus prin împrejurimi să-l caute pe muflon și să-l invite la ei acasă. Trebuia să-i mulțumească pentru curajul său. Zis și făcut! Plin de recunoștință, berbecul zise:
-Îți mulțumesc muflonule, că mi-ai salvat puiul! N-aș fi crezut că ai un suflet atât de bun! Ce zici, mă poți ierta?
– Sigur! Eu am salvat-o pe micuța Ela, gândindu-mă la viața ei și la voi. Întotdeauna binele pe care-l faci azi, îl vei primi, la rândul tău, într-o bună zi. Oricare dintre noi putem fi, la un moment dat în primejdie, și atunci așteptăm ca cei din jurul nostru să ne întindă o mâna de ajutor!
– Iartă-mă, că m-am purtat așa cu tine, că te-am alungat din casa mea în pragul iernii, spuse berbecul rușinat! Recunosc că n-am știut să mă comport, și-mi pare acum foarte rău! De la tine am învățat să fiu mai bun cu cei din jurul meu. De azi înainte, voi ști să fiu prietenos, să-i ascult mai mult pe cei din jur și să-i ajut dacă este nevoie. Întorcându-se spre As și Ela, berbecul exclamă:
-De-acum înainte cu toții vom avea un oaspete drag și un prieten de nădejde!
Cîmpean Simona
