Atelier de Cuvinte

Formula pentru construirea unei povești captivante

Înţelegerea celor 4 fraze ,,Ştii ce nu ştii sau nu ştii ce ştii” 

 

Cu această formulă e mereu simplu

Ai observat că la început…

Nu știi că nu știi. Dar informația te găsește, îți place cum sună și simți că e ceva de învățat acolo. Și deodată…

Știi că nu știi. Dar își dorești să înveți. La început prin imitație, iar apoi prin repetiție.Treptat încerci variantele tale – unele îți ies, altele nu. Repeți ceea ce îți iese și realizezi deodată că…

Știi că știi. Îți place când te simți stăpână și vrei să le arăți și altora ce ai învățat. Repeți, devii mai bună, și deodată…

Nu mai știi că știi. Faci totul instinctiv, ca și când te-ai născut cu acele abilități.

Mi-a plăcut această formulare a celor 4 faze ale învățării și m-am gândit să ți-o împărtășesc.

Știu că la început e foarte bine când găsești sisteme sau scurtături (și extrem de neplăcut când totul e în ceață), ne-am gândit să-ți oferim acces la o resursă mai veche, dar extrem de valoroasă, și să-ți oferim FORMULA pentru construirea unei povești.

A oricărei povești.

Am aflat-o de la o povestitoare americană pe care am cunoscut-o personal la un festival în Thailanda și despre care îți vorbesc în materialul resursă despre Construirea Poveștilor (la final vei vedea cum poți avea acces la aceasta).

După ce afli formula asta, o recunoști imediat în basme românești dar te asigur că apare în povești din toată lumea.

Formula asta funcționează și e foarte simplă.

Iat-o:

Platformă + Conflict + (3 x Accident) + Climax + Final

Pare intuitivă și știu că te gândești deja s-o verifici.

Ai observat că orice se întâmplă în jurul tău, are o întotdeauna o explicație atunci când analizezi contextul?

Așa e și într-o poveste. Lucrurile capătă sens când privești imaginea completă.

Iar platforma din formulă se referă la situația în care se află eroul povestirii, la distanța dintre locul în care acesta se găsește și cel în care își dorește să ajungă.

Poate fi o distanță fizică (drumul până la unchiul său, Împăratul Roș), sau călătoria (drumul metaforic) până la atingerea unui scop (a-i demonstra părintelui că mezinul poate fi și el vrednic de ceva, căsătoria cu fata împăratului Roș etc.)

Acest decalaj dă naștere unui conflict – fie interior, fie la vedere.

Iar în poveste, drumul nu e niciodată ușor. Dacă ar fi, povestea ar avea de suferit iar spectatorul n-ar avea nimic de învățat.

Pe drum se pot întâmpla (și în povești întotdeauna se întâmplă) tot felul de accidente, iar eroul nostru este pus la încercare.

Momentul culminant ne arată întotdeauna valoarea eroului nostru, iar depășirea acestuia (sau nu) aduce la final mesajul cu care rămâne ascultătorul.

Storytelling-ul e mult mai ușor când deții o rețetă care funcționează.

Mă gândesc deja ca data viitoare să-ți arăt cum acest tipar îți lăsa totuși loc de creativitate și improvizație și nu te ține captiv într-o pătrățică.

Formula, cu exemple și explicații (cum ar fi importanța repetiției), dar și indicii despre cum s-o aplici cu succes în orice poveste – le poți regăsi în resursele video ale Cercului Povestitorilor despre Construirea poveștii.

 

Te invit s-o suni pe Ioana (0751515331) ca să vezi cum să accesezi aceste materiale și să beneficiezi la maximum de ele.

 

Cu bine!

drd Giorgiana Elena Popan

 

Dacă ai valorificat aceste informații, revino cu un comentariu despre experiența ta.

 

IDEEA CU CARE SĂ PLECI

Formula perfectă pentru crearea oricărei poveşti de moment

 

Articole asemănătoare

Newsletterul “EduStory”

Înscrie-te aici ca să primești informații sau resurse care să te inspire
pentru cum să povestești sau să faci prezentări memorabile și cu impact