Azi îți voi spune câteva trucuri foarte importante în storytelling.
Dar până atunci…
Ai observat că am creat o tensiune și poate (sper) ți-am creat niște așteptări.
Și tu poți face asta ori de câte ori spui o poveste.
Unele cercetări care studiază comportamentul uman în scopul de a-l descifra și a afla ce îl influențează, spun că omul simte nevoia de a umple spațiile goale, breșele face tot ce-i stă în putință să afle răspunsurile atunci când acestea nu sunt obținute rapid sau când sunt incomplete.
Americanii numesc asta ”curiosity gap”, iar asta face și suspansul în poveste, pe care-l poți folosi și tu pentru a crea atmosferă la ore și a livra mai ușor mesajul tău fiecărui copil.
Iată mai jos câteva trucuri (cele promise la început 🙂) despre cum să creezi și să menții suspansul într-o poveste.
Resursa completă a Cercului Povestitorilor pe care o poți accesa legat de acest subiect îți va întregi imaginea și îți va demonstra cât e de simplu să stăpânești aceste tehnici.
- Creezi mister
De exemplu introdu o întrebare intrigantă ori un element necunoscut la începutul poveștii. Poate fi un personaj misterios, un eveniment inexplicabil sau un secret. Stârnind curiozitatea publicului, vei crea o bază pentru suspans.
- Creezi anticipare
Lasă indicii subtile sau prefigurează evenimente viitoare pe parcursul narațiunii. Acestea creează anticipare și tensiune pe măsură ce auditoriul încearcă să pună indiciile laolaltă
- Controlezi ritmul
Variază ritmul povestirii pentru a crea tensiune. Încetinește în momentele esențiale, permițând suspansului să crească, apoi eliberează-l cu o revelație. Alternarea între scene lente și secvențe mai rapide va menține publicul cu sufletul la gură.
- Folosești „cârlige”
Termină scenele cu elemente care lasă publicul „în aer” așteptând mai mult. Poți face asta lăsând o întrebare fără răspuns, plasând unui personaj într-o situație incertă sau introducând o informație șocantă. Aceste „cârlige” (cliffhangers) creează un sentiment de urgență și asigură atenția publicului.
- Creezi întorsături de situație
Oamenilor le place să fie surprinși, iar sfidarea așteptărilor poate genera suspans. Cu toate acestea, asigură-te că răsturnările sunt logice și consecvente, deoarece o răsturnare neinspirată se va vedea că e artificială.
Mi-ar plăcea să-mi trimiți experiențele tale atunci când pui în aplicare ceea ce găsești aici, și ne-am bucura tare să aflăm că îți este de folos ceea ce ți-am pregătit.
Resursa completă despre Cum creezi și menții suspansul în poveste conține două materiale video foarte apreciate în Cercul Povestitorilor.
Suspansul te ajută mereu să menții atenția trează ascultătorilor până la momentul în care consideri că ai livrat mesajul pe care ți l-ai propus.
Ah… Încă ceva…
În tutorial am spus una dintre poveștile care îmi sunt cele mai dragi și pe care cred că o să-ți placă s-o povestești. De fapt mi-ar plăcea să aflu că ai folosit-o și tu.
Cu bine!
Giorgiana Popan
Drd. în Storytelling
P.S. Dacă ai valorificat aceste informații, ne bucură comentariul despre experiența ta.
Acest material face parte din Newsletterul “EduStory”
la care ai acces de două ori pe lună fiind abonat la AtelieR de Cuvinte.