Sistemul de învățământ românesc se află într-un proces continuu de transformare și de modernizare, scopul final al procesului fiind eficientizarea și identificarea de soluții personalizate pentru diferitele tipuri de elevi. De reformă și de modernizare beneficiază toate categoriile de elevi, cadrele didactice, tot spectrul de actori educaționali implicați în procesul instructiv-educativ.
Practica a dovedit că educația incluzivă și aplicarea principiilor legate de diferențierea instruirii reprezintă cheia unui învățământ de succes. Experiența personală dobândită de-a lungul anilor de activitate didactică desfășurată cu elevii cu CES ne-a arătat că folosirea unor metode inovative în cadrul strategiilor didactice ne poate ajuta să obținem rezultate pozitive, măsurabile prin evaluare continuă și sumativă. Cu siguranță pedagogia dramatică și, în cadrul acesteia, metoda storytelling se dovedesc potrivite în aceste cazuri și nu numai.
Cadrul didactic trebuie să apeleze din ce în ce mai puțin la metodele expozitive tradiționale deși și ele au avantaje de necontestat, dar au dezavantajul de a fi legate de modul frontal de organizare a procesului de învățământ. De aceea, instruirea diferențiată care cuantifică și valorifică fiecare ritm de învățare și de dezvoltare al fiecărui elev din clasă este soluția în multe cazuri. Sistemul este eficient deoarece cadrul didactic își va modela și adapta strategiile didactice la nevoile fiecărui elev. Cu atât mai mult în cazul elevilor cu CES.
Metoda storytelling este una activizantă cognitiv dacă avem în vedere că ea implică un plan de acțiune (scenariu didactic), un mod de a proceda stabilit de cadrul didactic prin care acesta pune elevul și îl îndrumă în anumite situații de învățare, o manieră de lucru specifică fiind atât un demers programat cât și unul creativ, creativitatea venind atât din partea profesorului cât și din partea elevului.
Elena Joița propune o abordare modernă a metodelor și strategiilor didactice, diferită de literatura didactică tradițională, prezentând situațiile cognitive în care poate fi antrenat elevul care învață din experiențe cognitive, în paralel cu sprijinirea profesorului care, în elaborarea proiectelor de activități folosește metode și procedee moderne. Experiențele cognitive de care beneficiază elevul pe parcursul procesului instructiv-educativ sunt considerate esențiale în conceperea modernă a curriculumului școlar.
Metoda storytelling este una interactivă deoarece constă în interacțiuni verbale și socio-afective directe între elevi și între elevi și cadrul didactic, acestea permit dezvoltarea unor competențe intelectuale și sociale transferabile atât în contexte formale cât și informale. Ea presupune, din partea tuturor celor implicați, o atitudine activă care se bazează pe experiența personală, asigură învățarea prin colaborare cu colegii, angajarea intensă a elevilor în realizarea sarcinilor, este implicată responsabilitatea personală și cea colectivă și sunt puse în valoare schimburile intelectuale și verbale bazate pe o logică a învățării care implică valorizarea opiniei elevilor.
Ca metodă de învățare, storytelling nu este specifică numai procesului didactic, ea are un caracter transdisciplinar fiind adesea folosită, de exemplu, în afaceri și marketing. Aplicabilitatea ei în procesul de învățământ este legată de faptul că presupune, din partea cadrului didactic o strategie euristică de explicare a realității, de studiere a unor situații veridice, prin imitare, joc, interpretare de roluri. Ca urmare, elevii sunt puși în situații de analiză a structurii realității vizate, de eliminare a elementelor necaracteristice, de anticipare a modului de rezolvare, de analiză a factorilor perturbatori și de modelare didactică a situației alese.
Eficiența metodei este condiționată, din partea profesorului, de documentare, propunerea unor soluții, evidențierea relațiilor și a elementelor care compun o situație reală sau ipotetică, fapte sau acțiuni nefiind lipsită de reguli de desfășurarea, elemente de competiție și aprecieri. Primul care trebuie să înțeleagă povestea și rolul este profesorul care aprofundează relațiile, noțiunile și înțelege problema. O condiție importantă constă în respectarea etapelor, a scenariului: punerea problemei, delimitarea situației, a rolurilor, relațiilor, distribuirea rolurilor, pregătirea, interpretarea, analiza jocului, sinteza concluziilor și aprecierea efectelor în învățare.
Ca urmare a aplicării metodei amintite în cadrul strategiilor didactice aplicabile cu succes în clasele în care învață elevi cu CES, aceștia beneficiază de o epifanie majoră, un moment important în arhitectura poveștii în care, eroul înțelege cauzele schimbării trecând, în plan emoțional, de la emoții de stres la emoții de relaxare. Considerăm că o poveste simplă, în care eroul are o singură epifanie, este potrivită în cazul acestor elevi care vor beneficia de o transmitere eficientă a cunoștințelor de la povestitor (în cazul de față, cadrul didactic).
Storytellingul este un proces prin care este implicat în transmiterea informației atât povestitorul cât și ascultătorul. Ei vor avea, de-a lungul povestirii, propriile lor epifanii, care pot coincide sau nu cu acelea ale personajelor poveștii, în funcție de priceperea povestitorului. Aici intervine „arta” acestuia, o caracteristică nativă dar și educabilă, grevată de variabile diverse care îl transformă pe profesor într-un actor dar și în scenograf sau regizor.
Și în cazul predării-învățării limbii și literaturii române, metodele și procedeele sunt determinate de factori fundamentali care conlucrează la procesul studierii limbii române: factorul lingvistic (specificul limbii române ca obiect de învățământ), factorul psihologic (se referă la particularitățile de vârstă, individuale și intelectuale ale elevilor) și cel pedagogic (scopul și sarcinile didactice ale lecției). În funcție de acești factori, cadrul didactic folosește anumite metode și procedee, clasice dar și moderne.
De exemplu putem folosi cu succes metoda povestitorului la limba și literatura română, în cazul studierii romanului „Ion” de Liviu Rebreanu. În acest caz, învățătura sau înțelegerea poveștii se regăsește în proverbul românesc „Cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul”. De ce? Deoarece în epocă, „glasul pământului” și „glasul iubirii” nu puteau „cânta” la unison. Erou complex, Ion nu poate ajunge totuși la epifania majoră conform căreia un om care dorește două lucruri contradictorii simultan nu poate obține decât unul dintre ele, și are o falsă înțelegere după care, în urma morții soției a cărei avere o dobândește, se poate căsători cu persoana pe care o iubește.
Ca urmare folosirii metodei povestitorului, elevii sunt puși în situația de a desfășura adecvat activitate în limite precum: situarea în timp și spațiu a relațiilor între actori, participanți având posibilitatea de amplificare și de completare a interpretării. Totodată, ei își pot valorifica experiențele anterioare în problemă, prin transfer, pot rezolva diverse probleme prin jocuri de rol specifice diferitelor domenii ale cunoașterii (cognitive, matematice, senzoriale, muzicale) dar și după scopuri (de gândire, de memorare, de limbaj sau de imaginație).
Un alt beneficiu al utilizării acestei metode constă în utilizarea variată a unui material (oral, ghicitori cu întrebări) și a unor reguli precizate oral sau introduse pe parcurs dar și rezolvare aprin dramatizare, joc de rol, pentru preluarea și prezentarea unor stări, situații problematice, cauze, soluții, evenimente, acțiuni și conduite.
Metoda storytelling poate fi combinată cu succes cu alte metode, moderne și tradiționale deopotrivă, în scenarii didactice dintre cele mai diverse și originale, scopul final fiind determinarea epifaniei majore în mintea elevului și însușirea de către acesta a cunoștințelor, ideilor, deprinderilor și abilităților de viață.
Bibliografie selectivă
Eftenie, Nicolae, Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008, 342 p.
Joița, Elena, Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, Iași, 2002, 243 pp.
Mîndru, Elena, Strategii didactice interactive, Editura Didactica Publishing House, București, 2005
Meuleman, Françoise, Storytelling. On va tout raconteur, Edi. Pro, Liege, 2009, 221 pp.
Pânișoară, Ion-Ovidiu, Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică, Editura Polirom, București, 2009, 335 p.
Vrânceanu, Sinică, Ghelu, Radu Bogdan, Storytelling. Metoda „Povestitorul”, Editura Panta Rhei, Bacău, 2021
Prof. Georgiana Filip
C. Ș. E. I „Albatros” Constanța
imagine Compania de Povestitori EduStory
