Cum putem utiliza povestirea în învățarea socio-emoțională? 

Învățarea socio-emoțională, alături de termenul de competență, se constituie drept concepte relativ noi în domeniul educației, ca răspuns la problematicile lumii contemporane. Unul dintre reperele de acțiune ale Curriculumului Național urmărește centrarea pe formarea de competențe ca parte a procesului de atingere a profilului de formare al absolventului, nu doar preocuparea pentru conținuturi de învățare. Competența se poate observa în comportamente și acțiuni, prin competențe realizându-se transferul și implementarea cunoștințelor și a abilităților în contexte concrete. 

În Cadrul de definire a rezultatelor învățării (n.d.), termenul de competență este definit ca fiind “capacitatea dovedită de utilizare a cunoștințelor, abilităților și abilităților personale, sociale și/sau metodologice, în situații de muncă sau de studiu și în dezvoltarea profesională și personală”. Competențele se constituie într-o combinație de cunoștințe, atitudini și aptitudini care fac posibilă integrarea și funcționarea optimă a individului în societate, fiind finalități educaționale, introduse în curriculum școlar între 2001 și 2010 (Ardelean & Mândruț, 2012, p. 20). 

Printre cele 8 competențele cheie regăsite în Cadrul European de referință privind învățarea pe tot parcursul vieții (2018), regăsim termenii de “competențe personale, sociale și de a învăța să înveți care fac referire la capacitatea de a reflecta asupra propriei persoane, gestionarea eficace a timpului și a informației, munca în echipă în mod constructiv, păstrarea rezilienței și gestionarea propriului proces de învățare și a carierei”. 

Fundamentele modelului CASEL al învățării socio-emoționale, SEL (social emotional learning), identifică 5 componente de bază: conștiință de sine, managementul propriilor resurse, conștiință socială, abilități de relaționare și luarea deciziilor responsabile. Modelul CASEL 5 poate fi predat și aplicat în diferite etape de dezvoltare, de la copilărie până la maturitate și în diverse contexte culturale. “Multe districte școlare, state și țări din lume au folosit CASEL 5 pentru a stabili standarde și competențe de învățare de la preșcolar până la liceu care articulează ceea ce elevii ar trebui să știe și să poată face pentru succesul academic, angajamentul școlar și civic, sănătate, bunăstare și cariere de succes”. 

Așadar, dezvoltarea competențelor socio-emoționale este un proces gradual, integrat și complex care se poate desfășura atât în context formal (orele de curs) dar și non-formal sau informal iar nivelul dezvoltării socio-emoționale al elevilor are impact deosebit asupra rezultatelor academice, asupra stării de bine și a adaptării optime la condițiile mediului înconjurător. 

Baza învățării socio-emoționale o reprezintă interacțiunile copiilor cu persoanele din jur, alături de imitarea comportamentelor celor din jur. Impactul familiei și a mediului asupra bunăstării socio-emoționale a copilului a fost dovedit de-a lungul timpului în numeroase studii și cercetări în domeniu. Nu în puține cazuri, exemplele de comportament social sau emoțional observate în cadrul familiei pot fi disfuncționale și nesănătoase pentru copil. De asemenea, grupul de joacă al copilului poate fi un mediu de învățare al unor comportamente nesănătoase și poate avea o influență majoră asupra modelelor de relaționare, de gestionare și exprimare a propriilor emoții, de manageriere a resurselor, de stabilire a obiectivelor, etc. Pentru unii elevi, singura lor șansă de normalitate poate fi familia din sala de clasă. Învățarea unor modele de relaționare sănătoasă cu ceilalți, de gestionare a propriilor emoții, de înțelegere a emoțiilor celorlalți, de manageriere a resurselor și luarea deciziilor responsabile în acord cu condițiile date pot fi competențe pe care elevul să și le formeze în contact cu cei din sala de clasă. De aceea, rolul cadrului didactic în gestionarea mediului de învățare din sala de clasă poate fi decisiv. De asemenea, crearea unui cadru de învățare potrivit și alegerea strategiilor didactice optime constituie condiții sine qua non ale unei bune învățări socio-emoționale. 

În această direcție, povestirea, utilizată în cadrul orelor de curs, poate contribui la formarea competențelor socio-emoționale prin valoarea informativă și formativă pe care o are. Povestirea, ca metodă de învățământ utilizată în desfășurarea acțiunii educative, este o metodă expozitivă, orală și narativă, prin care se prezintă fapte, întâmplări, peisaje, idei, personaje. Această metodă are caracteristica specială de a pătrunde în inima ascultătorului, de a-l transpune într-un cadru diferit, de poveste, de a-l face pe ascultător să simtă povestea.

„Povestirea ca specie epică în proză, este o narațiune literară de dimensiuni reduse, care conține un fond liric. Fiind cea mai veche specie cultă, povestirea își are originea în folclor, din care a împrumutat culoarea, nostalgia pentru trecut, forța imaginativă și umorul.” (Ștefănescu, C, 2009) 

Utilitatea povestirii în desfășurarea actului didactic este variată și depinde, în mare măsură, de creativitatea și ingeniozitatea profesorului. 

Exemple de bune practici: 

1. Povestirea, ca metodă de învățare, poate fi folosită nu doar în orele de limbă și comunicare dar și în cele de dezvoltare personală, educație civică, istorie, matematică, în desfășurarea de activități extrașcolare sau extracurriculare care au ca scop principal dezvoltarea socio-emoțională. 
2. Profesorul nu transmite doar cunoștințe elevilor săi ci și valori morale, modele de viață, care sunt luate ca reper de către aceștia din urmă iar eficiența acestui proces depinde de modul în care cadrul didactic povestește. Elevii pot învăța din comportamentele personajelor povestirii, prezentate de cadrul didactic, modalități sănătoase de relaționare cu ceilalți, valori morale, să diferențieze binele de rău, adevărul de minciună sau frumosul de urât. Pot imita comportamentul personajelor în raport cu munca, cu organizarea învățării sau luarea deciziilor responsabile. Însă, succesul depinde, în mare măsură, de creativitatea, implicarea și pasiunea cadrului didactic de la clasă pentru arta povestirii. 
3. Desfășurarea unor proiecte educaționale interdisciplinare, desfășurate pe parcursul mai multor săptămâni, care să aibă la bază metoda povestirii, pot influența enorm de mult formarea competențelor sociale și emoționale, mai ales dacă forma de organizare a elevilor este sub formă de echipă de lucru, cu sarcini individualizate, adaptate capacităților elevilor. 
4. De asemenea, utilizarea povestirii în diverse etape ale lecției, precum captarea atenției, prezentarea noului conținut sau retenția și transferul, pot asigura eficiența actului didactic la clasă și atingerea obiectivelor propuse. 
5. Povestirea la clasele mici, pregătitoare, I și a II-a, poate fi folosită cu succes de către cadrul didactic în orele de Dezvoltare personală pentru a dezvolta conștiința de sine, a face cunoștință cu emoțiile, a învăța modalități de gestionare și răspuns sănătos în fața emoțiilor, de exemplu. Emoțiile pot deveni personaje ale poveștilor expuse de cadrul didactic sau, de ce nu, de elevii mai creativi, astfel realizându-se alfabetizarea emoțională a elevilor.

6. Valențele formative ale povestirii pot fi valorificate activ și de către elevi. De exemplu, în învățământul simultan povestirea poate fi folosită de elevii mai mari în învățarea transgenerațională sau de tip tutor peer, în cadrul unor proiecte educaționale sau a cluburilor de lectură constituite la nivelul clasei. Astfel, elevii mai mari pot fi povestitorii, cei care transmit conținutul poveștii colegilor din clasele mai mici (într-un mic teatru de păpuși, de exemplu) și pot face acest lucru implicându-se activ și învățând de la cadrul didactic, care monitorizează activitatea, arta povestirii. Elevii mai mici pot fi implicați activ în amenajarea spațiului pentru teatru de păpuși, în confecționarea păpușilor, a invitațiilor sau a biletelor pentru spectacol iar activitatea se poate încheia cu un maraton al povestirilor realizate de elevii mai mari pentru elevii mai mici. Astfel se formează competențele socio-emoționale precum gestionarea timpului, a resurselor, stabilirea de relații cu ceilalți, colaborarea, învățarea colaborativă, munca în echipă, reziliența, compasiunea, empatia. 

Prof.înv.primar Lăcrămioara Gherguț 

Liceul Teoretic Traian Vuia Făget, Timiș 

Bibliografie 

4. Ardelean, A., & Mândruț, O. (coord.) (2012). Didactica formării competențelor. Arad: Vasile Goldiș. University Press. Disponibil la: https://www.uvvg.ro/docs/cercetare/cdep/Didactica-competente-final.pdf. Consultat: 24.02.2023. 
5. Cadrul de definire a rezultatelor învățării (n.d.). Eurspace (blog). Disponibil la: https://eurspace.eu/ro/ecvet-platform-5/kit-ul-pedagogic/cadrul-de-definire-a-rezultatelor invatarii/. Consultat: 25 februarie 2023. 
6. Recomandarea consiliului privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2018, 22 mai). Disponibil la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32018H0604(01)&fro m=EN. Consultat: 25 februarie 2023.
7. Ștefănescu, C. (2009). Didactica activității instructiv-educative din grădiniță. Focșani: Ed. Terra.
8. What is the CASEL framework? (n.d.). Casel (site). Disponibil la: https://casel.org/fundamentals-of-sel/what-is-the-casel-framework/. Consultant: 26 februarie 2023.