Storytelling-ul (povestirea) a fost şi este o parte integrantă a culturii umane de milenii, jucând un rol vital în transmiterea cunoștințelor, valorilor și tradițiilor. În educație, storytelling-ul poate fi o metodă puternică de facilitare a învățării, cu atât mai mult cu cât este coroborată cu diverse tehnici teatrale și dramatice (roluri, improvizații, jocuri dramatice, și alte activități care implică participarea activă a elevilor) deoarece ancorează cunoștințele în narațiuni memorabile și captivante, implică emoțional și intelectual elevii, contribuind la dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde și durabile a conținutului educațional. Suntem de părere că povestirea este deosebit de eficientă în abordarea transdisciplinară a învățării, deoarece permite integrarea conținuturilor din diferite discipline într-un mod coeziv și semnificativ. De exemplu, prin dramatizare, elevii pot explora subiecte complexe, cum ar fi problemele sociale, științifice sau literare, din multiple perspective, ceea ce le permite să dezvolte o înțelegere holistică a lumii din jurul lor.
Prin intermediul acestei lucrări atragem atenţia asupra unei probleme (pe care o identificăm ca fiind persistentă în pedagogie), ce face referire la neglijarea valorii educative a povestirii în procesul de învățământ modern. Deși povestirea are potențialul de a facilita învățarea prin captarea atenției, stimularea imaginației și dezvoltarea empatiei, aceasta nu este suficient utilizată în contexte educaționale actuale. Considerăm că una dintre cauzele principale ale acestei situaţii este curriculum-ul încărcat și orientat spre rezultate măsurabile, care limitează timpul alocat metodelor interactive, precum povestirea. De asemenea, rezistența unor profesori la schimbare și lipsa formării în tehnici de povestire contribuie la subutilizarea acestei metode educative.
Ne propunem, aşadar, să cercetăm şi să oferim o serie de strategii identificate în vederea soluționării problemei menţionate anterior.
Pentru început, recomandăm integrarea povestirii în cadrul lecțiilor existente, astfel încât aceasta să nu fie percepută ca o activitate separată, ci ca un instrument complementar de învățare. Credem că acest lucru poate fi realizat prin formarea continuă a profesorilor în tehnici de povestire și prin organizarea de ateliere care să-i ajute să valorifice această metodă. În plus, adaptarea poveștilor pentru a reflecta diversitatea culturală și incluziunea poate face povestirea mai relevantă și eficientă în educație.
Storytelling-ul joacă un rol esențial în procesul de învăţare, deoarece combină elemente narative cu cele dramatice, creând un context în care învățarea devine o experiență personalizată și emoțională. Prin intermediul storytelling-ului, profesorii pot structura lecțiile sub forma unor povești care captează atenția elevilor și îi ajută să rețină mai bine informațiile.
Dintre practicile bazate pe storytelling şi care au avut succes în activitatea cu liceenii amintim: Povestea ca drum (povestea este structurată ca o călătorie, cu obstacole și puncte de cotitură care reflectă provocările și succesele învățării. Elevii își creează propriile personaje și aleg cum să navigheze prin provocările prezentate în poveste. Aceasta poate fi utilizată în orice disciplină, de la literatură la matematică, încurajând elevii să gândească strategic și să colaboreze pentru a depăși dificultățile); Povestea multiplelor perspective (strategie ce încurajează elevii să exploreze un eveniment sau o problemă din mai multe puncte de vedere. De exemplu, o lecție despre un conflict din literatură poate fi structurată în jurul poveștilor diferitelor grupuri implicate. Elevii pot juca roluri diverse și pot discuta despre cum fiecare parte percepe și este afectată de conflict).
Integrarea artei poveștii în învățare poate transforma complet experiența educațională, făcând-o mai captivantă și memorabilă. De exemplu, propunem implementarea povestirii digitale, unde elevii creează propriile povești folosind instrumente multimedia. Aceasta dezvoltă atât competențele narative, cât și pe cele tehnologice, încurajând colaborarea și exprimarea individuală. Rolul jocului de rol poate fi, de asemenea, o metodă eficientă. Elevii pot intra în pielea unor personaje literare sau istorice și pot explora evenimente sau teme din perspective diferite. Aceasta îi ajută să înțeleagă mai bine materialul, făcându-l personal și relevant. Utilizarea poveștilor personale, unde elevii leagă noțiunile învățate de experiențele proprii, poate stimula reflecția și aprofundarea cunoștințelor. Astfel, povestea devine un pod între teorie și experiența practică, facilitând o învățare autentică și profundă.
De asemenea, storytelling-ul, oferă un cadru ideal pentru învățarea de tip transdisciplinar, deoarece povestirile pot acoperi o gamă largă de teme și discipline, de la științe sociale și umaniste până la științe naturale și arte. Povestirea permite integrarea disciplinelor prin crearea unor narațiuni care leagă conceptele cheie din diferite domenii de studiu. De exemplu, o poveste despre un explorator care călătorește prin diverse țări poate fi folosită pentru a preda simultan literatură, geografie, istorie şi științe. Elevii pot învăța despre fenomene geografice, evenimente istorice, principii științifice și aspecte culturale, toate integrate într-o singură narațiune captivantă.
O abordare transdisciplinară a învăţării prin storytelling încurajează dezvoltarea abilităților critice și creative. Elevii sunt stimulați să gândească critic, să pună întrebări și să exploreze multiple perspective ale unei probleme. În același timp, procesul creativ de a construi și interpreta povești îi ajută să-și dezvolte imaginația și capacitatea de inovare. De exemplu, într-o lecție de dirigenţie despre schimbările climatice, elevii pot fi provocați să creeze o poveste despre viitorul planetei, bazându-se pe date științifice și prognoze, dar și pe propriile lor viziuni creative.
În plus, storytelling-ul facilitează dezvoltarea înțelegerii și empatiei, aspecte esențiale într-o educație transdisciplinară. Prin implicarea în povești și jocuri de rol, elevii sunt expuși la diferite perspective culturale, sociale și istorice, le permite să dezvolte o înțelegere mai profundă a diversității umane și a complexității problemelor globale.
Nu trebuie să neglijăm etapa de evaluare a impactului strategiilor de storytelling în procesul de învăţare ce poate fi realizată printr-o serie de metode care măsoară atât aspectele cognitive, cât și cele afective ale învățării. Este important să ţinem cont că după fiecare activitate de povestire elevii pot fi invitați să reflecteze asupra experienței lor, atât din punct de vedere al conținutului învățat, cât și al sentimentelor și emoțiilor trăite. Aceasta poate fi realizată prin jurnale de reflecție, discuții de grup sau interviuri individuale. Evaluarea formativă în timpul activităților de storytelling poate include observații ale profesorului, feedback de la colegi și autoevaluare. Aceste evaluări ajută la monitorizarea progresului elevilor și la adaptarea strategiilor de învățare în funcție de nevoile acestora. Elevii pot fi încurajați să creeze proiecte finale care să integreze elementele învățate prin storytelling. Acestea pot include prezentări, piese de teatru, portofolii sau alte forme de exprimare creativă care demonstrează înțelegerea și aplicarea conceptelor.
În urma tuturor ideilor nuanţate în acest demers de cercetare, putem observa faptul că integrarea povestirii în educație necesită o abordare sistematică și bine planificată. De aceea, suntem convinşi de faptul că nu doar evaluarea periodică a impactului acestei metode va ajuta la ajustarea și perfecționarea ei, ci şi o adaptare a curriculum-ului realizată, de exemplu, prin introducerea unor secțiuni specifice de povestire în cadrul fiecărei discipline, unde profesorii să fie încurajați să utilizeze povești relevante pentru a ilustra concepte complexe.
Conchidem prin a sublinia faptul că storytelling-ul oferă o modalitate puternică și eficientă de a integra învățarea experiențială și transdisciplinară în educație. Prin crearea unor povești captivante și implicarea activă a elevilor în procesul narativ, profesorii pot facilita o învățare profundă, creativă și empatică, iar abordarea transdisciplinară va permite adolescenţilor să exploreze și să înțeleagă probleme complexe din multiple perspective, pregătindu-i pentru a deveni cetățeni informați și reflexivi într-o lume interconectată și dinamică.
Bibliografie selectivă:
- Boal, A. (2008). Theater of the Oppressed. Pluto Press.
- Bruner, J. (1991). The Narrative Construction of Reality. Critical Inquiry, 18(1), 1-21.
- Cerghit, I. (2006). Metode de învăţământ. Iaşi: Editura Polirom.
- Dewey, J. (1938). Experience and Education. Kappa Delta Pi.
- Heathcote, D., & Bolton, G. (1995). Drama for Learning: Dorothy Heathcote’s Mantle of the Expert Approach to Education. Heinemann Drama.
- Noica, C., (1981). Sentimentul românesc al ființei. București: Ed. Eminescu.
- Schön, D. A. (1983). The Reflective Practitioner: How Professionals Think in Action. Basic Books.
- Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.
Numele autorului: Filimon Irina-Elena,
Instituția: Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu”, loc. Tecuci, jud. Galaţi
