„Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” – Maxim Gorki
Strategiile de învățare bazate pe povestire, pe storytelling în pedagogia dramatică contribuie semnificativ la dezvoltarea și completarea procesului de învățământ, a aptitudinilor și înclinațiilor preșcolarilor, la organizarea în mod plăcut și atractiv a activității intructiv educative din grădiniță, dar și a timpului dedicat activităților liber alese preșcolarilor.
Astfel copiii participă și creează o atmosferă de voie bună, cu însuflețire și dăruire, implicându-se în această tipologie de activități cu caracter recreeativ Alegerea din timp a materialului și ordonarea lui în jurul unei teme centrale, preferată și cunoscută de preșcolari, este o cerință foarte importantă pentru orice fel de activitate de acest gen. Strategiile de învățare bazată pe storytelling în pedagogia dramatică, prin specificul lor, oferă o independență mai mare în rândul preșcolarilor și asigură o paletă mai largă de posibilități pentru manifestări disciplinate.
Atunci când vorbim despre strategiile de învățare bazate pe storytelling în pedagogia dramatică putem preciza faptul că ele oferă condiții optime pentru formarea conștiinței și conduitei cooperante. Faptul că individul, de la cea mai mică vârstă are o anumită libertate de exprimare și în stabilirea de relații cu ceilalți reprezintă o mare oportunitate de îmbogățire a experienței sociale. Mediul creat oferă câmp larg manifestării inițiativei și participării în funcție de anumite preferințe, interese, capacități, preocupări etc. Asemenea activități dezvoltă contactele sociale dintre copii, amplificând nevoia copilului de a relaționa, de a aparține, de a stabili relații interpersonale, de prietenie și întrajutorare, de a forma împreună cu ei grupuri, echipe, dezvoltând în același timp, simțul responsabilității.
Prin intermediul relațiilor și a interacțiunilor personale, preșcolarii înțeleg mai bine ce înseamnă cinste, sinceritate, corectitudine, curaj, mândrie, modestie. Un rol deosebit în procesul integrării preșcolarului în colectivul grupei îi revine sistemului de interrelaționare cu ceilalți, climatului socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul grupului. În interiorul microgrupului școlar se formează trăsături ale personalității, cum sunt simțul onoarei, al demnității personale, simțul adevărului și al dreptății. Întrajutorarea, cooperarea, întrecerea influențează în mod direct și semnificativ personalității copilului și activitatea lui.
Prin storytelling înțelegem arta povestirii care duce la formarea unei legături speciale între povestitor și ascultător. Pe lângă expunerea unor fapte, această tehnică de ”expunere a poveștilor” presupune nu doar modularea vocii, ci și schimbarea mimicii, folosirea limbajului corporal și nu în ultimul rând, adăugarea emoției.
Atunci când unui text, unei povești, povestiri îi adăugăm gesturi și sunete vom reuși cu mai mult succes să acaparăm atenția copilului la un nivel mult mai profund decât ar face-o o simplă lecturare, introducerea în poveste fiind mai pătrunzătoare, legându-se o interacțiune aparte între povestitor și ascultător. De menționat este faptul că pe lângă aprofundarea legăturii dintre adult, povestitor și copil, arta povestirii ajută la o mai bună comunicare, dezvoltarea memoriei, a atenției și imaginației.
Condiția ca o poveste să mențină atenția unui copil este reprezentată in principal, ca atât conținutul să fie atractiv, să transmită emoție, să conțină elemente de oralitate, amuzante, să conțină elemente care să îi surprindă și mai mult decât atât, să relateze elemente, întâmplări care să îi conecteze cu propria lor realitate. Toate aceste elemente invită copilul la cooperare, la adresare de întrebări, la formularea de observații și remarci.
În rândul preșcolarilor, și nu numai, poveștile au darul de a-i face pe ascultători să se identifice cu personajele și sentimentele lor, moment oportun pentru povestitor de a vorbi despre emoții și sentimente, despre modul în care exprimăm ceea ce simt, despre modul în care este oportun să reacționăm, despre consecințele propriilor comportamente.
Doar că, deși aceste strategii de învățare bazate pe storytelling pot fi utilizate cu succes încă de la cele mai fragede vârste, chiar din antepreșcolaritate, există o anumită rezistență în rândul cadrelor didactice de le folosi și de a le utiliza în sala de grupă. Considerăm că această rezistență vine în primul rând dintr-o lipsă de aprofundare a acestei ramuri, cadrele didactice rezumându-se, în mare parte, la activitățile de limbaj, memorizare, de lecturare și povestire după imagini, de repovestire, dar mai puțin de dramatizare, joc de rol, de punere în poveste a unor roluri.
Alegerea rolurilor de către copii, identificarea lor cu anumite personaje contribuie la dezvoltarea personalității, la asumarea unor comportamente, la identificarea cu anumiți eroi ce au trăsături de caracter comun sau dimpotrivă, opuse, copiii ieșind astfel din propria zona de confort. Și să nu uităm să subliniem cel mai important aspect al poveșților, acela de a deschide larg ușa deschide ușa imaginației, loc în care copiii se simt cel mai bine.
Cunoscând toate aceste premise și beneficii ale storytelling-ului putem recomanda tuturor cadrelor didactice, adulților din preajma copiilor să se familiarizeze cu acestă artă, să aibă curaj, asemenea copiilor de a încerca, de a experimenta, de a da frâu liber imaginației și a intra cu inima larg deschisă în minunata lume, plină de posibilități a poveștilor.
De asemenea, este important de precizat faptul că cei mici, de la cele mai mici vârste, chiar din prima zi de viață, pot fi conectați la povești spuse sau citite, la cărți, la muzică, la activități specifice fiecărei vârste, dar care pun bazele adultului de mai târziu. Nu uităm că vocea mamei sau a oricărui adult din preajma copilului poate transmite emoții variate prin oferirea de experiențe copilului: implicarea directă a copilului în activitate (atingerea cărții, întoarcerea paginii, apăsarea pe butoane, întoarcerea clapetelor, indicarea anumitor elemente din carte), prin volumul vocii adultului, folosirea pauzelor, vorbitul în șoaptă, accentul pe anumite cuvinte, vorbitul clar și lent, subliniearea emoțiilor și a comportamentelor întâlnite în poveste. De asemenea, există mai multe artificii care pot face aceste activități atractive, iar copiii pot fi participanți activi: realizarea și folosirea marionetelor confecținate de copii, folosirea păpușilor, utilizarea anumitor costume, a mănușilor cu personaje, utilizarea personajelor realizare din material reciclabile, din plastilină, folosirea ”șorțului povestitorului”, etc. Exemple de activități acum sunt la îndemâna oricui, dar recomandăm cu căldură, ca fiecare adult care lucrează cu copiii sau este părinte să se documenteze asupra acestui vast subiect și să aleagă modalitățile potrivite pentru fiecare copil/grup de preșcolari în parte, în funcție de propriile particularități.
Bibliografie:
1.Egan, K., (2007), Predarea ABC-ului învăţării, Editura CD Press
2. Medlicott M. (2019), Importanta poveștilor în primii ani de viață, Didactica Publishing House
3.Lansbury J. (2020), Cum să educăm copiii cu blândețe, Editura Univers
4.https://edict.ro/rolul-povestilor-in-educatia-copilului-prescolar/
Socoleanu Delia Ana
Puiu Roxana Maria
Grădinița cu Program Prelungit Nr 3, Iași
