Artă teatrală pentru minți împrăștiate

„Niciodată în repaus, mintea adultului cu ADD (ADHD) zboară de colo-colo ca o pasăre care și-a ieșit din minți, care se așază pentru o vreme într-un loc sau altul, dar nu stă nicăieri destul de mult pentru a-și face cuib.” (Gabor Matè, 2024, p. 21)

    Citind lucrarea autorului Gabor Matè, intitulată „Minți împăștiate”, am realizat că este necesar să găsesc noi soluții pedagogice și didactice pentru a da un refresh activităților instructiv-educative pe care le susțin cu preșcolarii grupei mari pe care o conduc. Fiecare generație de copii care pășește în spațiul educațional aduce noi provocări cadrelor didactice, acestea fiind nevoite să-și reactualizeze cunoștințele, să găsească noi surse de informare și de inspirație, să adopte strategii didactice care să se plieze pe nevoile, nivelul și pe particularitățile de vârstă ale copiilor, astfel încât să fie asigurat succesul procesului instructiv-educativ în care aceștia sunt implicați. Experiența pedagogică și aprofundarea teoretică m-au ajutat să învăț cum să observ un copil, să-i indentific nevoile și să înțeleg că indiferent de problema manifestată de unul sau mai mulți copii, eu, adultul din fața lui, trebuie să fiu capabil să-mi adaptez activitățile, să particularizez cerințele astfel încât evoluția acestuia/acestora să fie vizibilă. Nu de puține ori observăm că în fiecare grupă, există cel puțin un copil care manifestă hiperactivitate și lipsă de concentrare, impulsivitate, fiind privit de cei din jur ca un element perturbator al activităților derulate. Cauzele apariției acestor probleme sunt de ordin medical, care pot fi tratate prin intermediul medicamentației sau a terapiilor comportamentale, dar și cu ajutorul cadrelor didactice care pot opta în anumite activități pentru folosirea unor strategii de învățare bazate pe storytelling, astfel încât povestirea/lecturarea unui text să devină atractivă și să fie evitate momentele de plictiseală care atrag de la sine agitația, în special în rândul copiilor cu „mintea împrăștiată” (copiii diagnosticați cu ADHD).

   În activitățile din grădiniță este recomandat să se utilizeze jocul, fie ca mijloc de realizare sau ca metodă didactică, iar în această direcție îl evidențiem pe profesorul Henry Caldwell Cook (1886-1939) care susține cu îndârjire ideea educației prin teatru, motiv pentru care a dat naștere conceptului „play-way education”, traducându-se educație prin joc, pentru a reduce pasivitatea derulării activităților preșcolare și totodată pentru a plasa copilul în situații de experimentare diferite. De-a lungul carierei sale, a încurajat copiii să joace propriile sale jocuri în care să interpreteze roluri diferite, i-a implicat în derularea unor piese de teatru educaționale pentru a marca importanța dramaturgiei în susținerea activitățiilor/lecțiilor, având următorul argument: „Nu îi învățăm pe copii să fie actori, ci îi facem să prețuiască și să valorifice acțiunea, să-și trăiască viața într-un mod cât mai activ” (H.C.Cook, apud Apostol R. 2018, p. 8)

    Cuvântul activ prezent în afirmația profesorului Cook, dacă îl asociem cu una dintre dificultățile unui copil cu ADHD, și anume hiperactivitatea, am putea să gândim că într-o activitate sub forma unei piese de teatru, copiilor care întâmpină asemenea probleme le pot fi atribuite rolurile unor personaje care să-i antreneze, să le ofere posibilitatea de mișcare, de manipulare a unor obiecte/elemente de recuzită, roluri precum vânzător, bucătar, ospătar, sportiv etc.  

    Dincolo de rolurile pe care le pot interpreta copiii în cadrul unor piese de teatru/jocuri de rol, o altă modalitatea de a le menține interesul, pentru a le echilibra surplusul de energie și lipsa de atenție, cadrul didactic poate opta pentru utilizarea unor metode și tehnici de storytelling.

   Alegerea desfășurării unei activități bazată pe storytelling impune necesitatea acordării unei atenții majore de către educatoare asupra conținutului textului care trebuie să vizeze trei acte conform lui Syd Field: configurația/expunerea (prezentarea decorului, a personajelor și a provocărilor acestora), acțiunea/confruntarea în creștere (conflictul/problema ia amploare, iar personajele se confruntă cu situații dificile), acțiunea/rezoluția în cădere (conflictul/problema se ameliorează/se rezvolvă și personajele își ating obiectivele), astfel încât să fie stimulată atenția copiilor pe tot parcursul expunerii ei.

    În demersul expunerii unei povestiri se pot utiliza următoarele metode/tehnici de storytellig:

1. Cufundă-ți publicul în poveste: prezentarea cadrului unde se desfășoară acțiunea într-un mod captivant, antrenându-le imaginația copiilor, prin utilizarea unor metafore, comparații, epitete, indicii senzoriale (razele soarelui care încălzește planeta, mirosul florilor, ciripitul păsărilor, vuietului vântului și plăcerea victoriei). 
2. Creați un inamic și personaje eroi: prezentarea unui personaj negativ (inamic) care este vinovat de apariția conflictelor/problemelor, oferind posibilitatea publicului de a trăi emoții diferite, pozitive sau negative, de a observa cum personajul negativ devine pozitiv pentru a-și răscumpăra greșelile în fața celorlalți, evidențiând astfel valorile morale în rândul copiilor.
3. Creați un început fals: crearea stării de incertitudine și nesiguranță prin prezentarea unui început fals, va spori atenția publicului, întrucât nu poate anticipa firul povestirii. De asemenea, se poate schimba intriga, se poate introduce un moment de revelație a unui personaj sau se poate schimba decorul/locul unde are loc întâmplarea, pentru a mențione curiozitatea și interesul copiilor.
4. Evitarea alinării timpurii: menținerea suspansului prin introducerea unui nou moment de incertitudine pentru a intensifica emoțiile și pentru a fi generată în mintea copiilor întrebări cu privire la direcția pe care o va căpăta narațiunea.
5. Construiți suspans: fiecare povestire trebuie să conțină situații de suspans pentru a menține interesul copiilor, prin crearea unor sentimente de anticiparea și de incertitudine, cu ajutorul povestirii, memorarea informațiilor și folosirea de cliffhangers.
6. Demonstrează prin acțiune: pe principiul acțiune, nu vorbe, sustragem o regulă importantă în povestire, și anume relatarea povestirii va fi însoțită de dialog, acțiune, descriere senzorială, detalii care să stimuleze imaginația copiilor, să le producă imagini vizuale și să le ofere raspunsuri emoționale, permițându-le astfel să rămână activi pe tot parcursul activității.

     Gabor Mate susține în cartea sa „Minți împrăștiate” (pg. 304-317) că un adult cu ADHD este sensibil și pentru a avea o viață echilibrată, trebuie să învețe să-și organizeze spațiul fizic, să aibă o igienă a somnului, nutriție corespunzătoare, să execute exerciții fizice, să fie încurajat să exploreze natura pentru a se armoniza cu ea, sarcinile pe care le au de rezolvat să fie într-un număr rezonabil, nu mai mare decât nivelul lor de reziliență, să aibă parte de recreere, să fie stimulat/orientat către exprimare creativă, să participe la sesiuni de meditație și mindfulness pentru a încerca să găsească un echilibru spiritual.

  Pe baza recomandărilor lui Gabor Mate și a studierii tehnicilor/metodelor de storytelling prezentate mai sus, evidențiem în cele ce urmează câteva idei/exemple pe care am putea să le aplicăm cu preșcolarii cu „mințile împăștiate”, astfel încât încă de la vârste fragede să fie orientați în direcția potrivită: 

• Cufundă-ți publicul în poveste: în timp ce educatoarea prezintă cadrul în care se desfășoară povestea, copilul poate fi solicitat să imite diferite onomatopee ale păsărilor, mișcări ale vântului, sunetul ploii, mersul pe bicicletă, șofatul ș.a.m.d., astfel încât să fie captivat încă de la începutul poveștii, să rețină într-un mod organizat ideile principale și detaliile cadrului, să se sincronizeze cu textul lecturat/povestit de cadrul didactic, și de ce nu, chiar și cu colegii din grupă care cu siguranță îi vor urmări mișcările și le vor executa la rândul lor în același timp.
• Creați un început fals: copilul poate fi solicitat să adauge elemente noi ale cadrului în care se desfășoară întâmplarea/povestirea, mai ales dacă acesta manifestă vreun interes aparte în explorarea mediului, empatie pentru animale, în felul acesta este stimulată atenția, creativitatea pe parcursul expunerii, atât a lui, cât și a celorallți copii care îi pot completa ideile.
• Demonstrează prin acțiune: stabilirea unui rol din cadrul narațiunii care să-l invite la dialog sau să execute o serie de mișcări corespunzătoare contextului respectiv.

Bibliografie:

1. Mate G. (2024). Minți împăștiate. București: Editura Herald.
2. Dikel W. (2015). Sănătatea mentală a elevului. București: Editura Trei.

Webografie:

1. Maven learning. (2024). 15 storytelling techniques and how to use then. Disponibil la: https://maven.com/articles/storytelling-techniques. Consultat: 01.09.2024.

Prof. ed. timpurie: Stan Nicoleta

Grădinița cu program prelungit „Voinicel” Călărași