Atelier de Cuvinte

3 idei pentru Clubul de Lectură

Astăzi îți propun 3 idei care pot aduce clubului tău de lectură nu doar profunzime, ci și momente de veselie și de conectare autentică. 

📚 1. Deschide o conversație despre empatie și grija față de ceilalți

Alege povești cu personaje sau situații mai vulnerabile

Invită-i pe copii să discute despre cum putem fi mai atenți la cei din jur – de exemplu, la copiii din centrele de plasament, care nu duc lipsă doar de lucruri materiale, ci mai ales de afecțiune și sprijin emoțional. 

Poți să lansezi întrebări de tipul: „Ce am putea face pentru a le fi mai aproape?”, „Cum putem aduce un zâmbet cuiva care se simte singur?”.

Iată 3 exemple de povești potrivite pentru această activitate:

  • Dumbrava minunată (Mihail Sadoveanu)
  • Heidi, fetița munților (Johanna Spyri)
  • Fetița cu chibrituri (Hans Christian Andersen

📝2. Realizați împreună o listă de „sfaturi de bună purtare”

După lecturarea unor texte cu personaje mai năzdrăvane sau obraznice, copiii pot să alcătuiască o listă de sfaturi pe care și-ar dori să le ofere acestor personaje astfel încât să ele să devină mai politicoase, mai atente sau mai responsabile. 

E genul de activitate amuzantă, dar și educativă. 

Iată 3 povești potrivite::

    • D-l Goe (Ion Luca Caragiale)
    • Bubico (Ion Luca Caragiale)
    • Vizită (Ion Luca Caragiale)

😄 3. Povestiți despre trăsnăile copilăriei

Poți deschide o conversație despre „boacănele” din copilărie. Eventual, invită-i și pe părinți să povestească, dacă sunt prezenți la activitate. 

E o ocazie bună de a crea legături frumoase între generații. 

Iată 3 povești potrivite ca punct de plecare în această conversație: 

  • Aventurile lui Tom Sawyer (Mark Twain)
  • La Medeleni (Ionel Teodoreanu)
  • Amintiri din copilărie (Ion Creangă)

 

 

Articole asemănătoare

Newsletterul “EduStory”

Înscrie-te aici ca să primești informații sau resurse care să te inspire
pentru cum să povestești sau să faci prezentări memorabile și cu impact