Cunoști persoane care au un parfum anume, lipit de ele ca „marca de scrisoare”, și la care te gândești ori de câte ori simți acel miros, dar într-un context/anturaj diferit?
Sau…
Ai trăit senzația aceea de bine, asociată copilăriei, când ai simțit undeva (altundeva) aroma mâncărurilor pe care ți le făcea Mama sau bunica?
Mă refer la acele asocieri involuntare din străfundul memoriei tale, legate de „timpul pierdut”, pe care l-a căutat și Marcel Proust în scrierile sale.
Întotdeauna asociem inconștient un sentiment sau o emoție (fie pozitivă, fie negativă) cu locuri, persoane și contexte reale din trecut.
Și cum în Storytelling „marea artă” este abilitatea de a stârni emoții și sentimente, în Cercul Povestitorilor ești în locul potrivit în care îți poți contura o „aură” de povestitor.
Modul tău de a intra în scenă, de a începe un act artistic sau de a pregăti audiența de povestea pe care vrei s-o spui, devin declanșatoare, asemenea parfumului unei anumite persoane cunoscute sau amintirilor din copilărie legate de prăjiturile Mamei sau ale bunicii.
Acele asocieri pozitive de care vorbeam la început.
Felul în care îi faci să zâmbească, pregătindu-i de poveste, sau în care folosești jocurile de motricitate pentru a le capta/păstra atenția, toate aceste – bine pregătite și antrenate, îți vor intra în reflex și îți vor deveni din ce în ce mai naturale. Precum o mănușă…
Interacțiunea cu publicul, gesturile și vocile pe care le folosești (vorbeam luna asta la Cercul Povestitorilor cum să-ți antrenezi vocea pentru a „colora” personaje) îți vor deveni un fel de semnătură sau amprentă personală.
Am auzit recent ceva care mi-a plăcut mult:
Nimeni nu poate concura cu tine în a fi tu însăți.
Un fel de: „Fii unică și nu vei avea concurență”. Eu așa mi-am tradus-o.
Pentru asta cred că e foarte important ca orice povestitor să fie altfel, să aibă un fel unic și personal de a face lucrurile, și astfel să-și răspândească „aura” indiferent de contextul apariției sale.
Poate ai auzit și tu de acele studii care spun că simpla simulare a unui zâmbet îți declanșează niște procese chimice în corp, responsabile de starea de bine.
Și chiar dacă nu te simți bine, prin afișarea unui zâmbet larg (fie el și forțat) îți poți crește nivelul de energie și încredere în tine (încearcă și vezi cum funcționează…! 🙂).
Cum ar fi ca atunci când apari pe scenă, spectatorii care te cunosc deja, să se simtă extraordinar, înainte chiar de a rosti primele cuvinte?
Iar cei care te văd pentru prima oară să savureze tot ce le-ai pregătit, iar la final să-și dorească să te mai vadă…Și să-ți spună Vii la mine acasă? sau Ne mai spui și mâine o poveste?
Cam asta am vrut să transmitem atunci când am lansat inițial tema Cum te prezinți/Cum începi povestea, temă pe care o reluăm acum deoarece ni se pare fundamentală pentru orice povestitor la început de drum.
Vrem să-ți arătăm concret ce poți face pentru a-ți însuși un mod original de a te prezenta, de a-ți pune amprenta pe poveste și de a rămâne în memoria publicului tău.
Poți accesa resursa integrală despre Cum te prezinți/Cum începi povestea, din care îți ofer aici o secvență, pentru a vedea cum se desfășoară lucrurile în Cercul Povestitorilor.
Sper să-ți fie de folos și abia aștept să te cunosc mai bine.
Și mai vreau să-ți împărtășesc faptul că azi e Ziua Internațională a Artei Povestirii.
Și mă folosesc de acest prilej să-ți urez la mulți ani alături de noi în Comunitatea AtelieR de Cuvinte!
Giorgiana Elena Popan
Drd. în Arta Povestirii
PS Dacă ai valorificat aceste informații, revino cu un comentariu despre experiența ta.
IDEEA CU CARE SĂ PLECI
Folosește zâmbetul ca să cucerești încă de la început.
