Ți-am spus într-un articol anterior cât de important e Pandantul comic în arta povestirii.
El deschide rapid „poarta” către public, stăpânirea lui fiind o abilitate care te scoate mereu în evidență.
Stăpânind arta de a produce comicul, poți cuceri orice public, indiferent de vârstă.
Îți exemplificam data trecută comicul de personaj și cum să-l creezi, cât de important e să rămâi o persoană serioasă pe toată durata interpretării unui personaj comic, puterea autoironiei în comedie sau cum să eviți jumătățile de măsură atunci când interpretezi personajul comic.
Adaugă sunete
Mai poți crea comicul adăugând sunete gesturilor pe care le faci în timp ce povestești.
De exemplu, când deschizi o ușă, într-o cheie comică aceasta poate scârțâi într-un anume fel, când apare un cal, acesta tropăie altfel decât caii obișnuiți ori când, de exemplu, macini nuca pentru cozonac poți imita cum face râșnița în China.
Firul narativ și stăpânirea unor tehnici simple îți dau o foarte mare libertate în a alege modul în care stârnești râsul în public.
Imaginație și reacții
De asemenea, te poți speria de ceva imaginar, acompaniind asta cu o gestică puțin amplificată. Ba chiar te poți speria exagerat de lucruri banale de care nu te-ai speria vreodată – un balaur de pluș care devine „monstrul” din poveste sau o scamă de pe jos care devine un păianjen.
Spuneam în e-mailul anterior, și repet pentru că mi se pare important, că umorul apare din contraste ori contradicții.
Între ceva firesc și ceva exagerat, între ceea ce faci și ceea ce zici, între cum arată un personaj și cum se comportă acesta.
Oscilația între două elemente antagonice distrage publicul de la cursul logic, creând astfel situații hilare, nerealiste.
Îți promiteam data trecută un material video legat de Pandantul comic. Ca peste tot, și în arta povestirii imaginea face mai mult decât 1000 de cuvinte.
Regula 2+1 (material video)
Îți prezint în continuare o tehnică pe care le-am exemplificat-o membrilor cercului în cadrul unei întâlniri lunare din iulie 2020. Se numește Regula 2+1 și este folosită des de actorii de comedie.
Ai link-ul AICI.
Dacă dorești să înveți și tu să folosești Pandantul comic în comunicarea cu publicul tău, solicită acces integral la această resursă, dând Reply acestui email.
Ai astfel și ocazia să evaluezi informația pe care o primești lună de lună atunci când faci parte din comunitatea noastră.
Giorgiana Elena Popan
Drd. în Arta Povestirii
P.S. Dacă ai valorificat aceste informații, revino cu un comentariu despre experiența ta.
IDEEA CU CARE SĂ PLECI
Folosește regula 2+1, adaugă sunete, adaugă imagini, stârnește reacții și implicarea publicul pentru a deschide „poarta” spre el