Când ne gândim la copilărie, automat ne gândim la joacă și la poveștile copilăriei. Chiar dacă societatea este intr-o continua schimbare, iar preșcolarii generețiilor actuale prezintă alte particularități decât în trecut, considerăm că unele activități din cadrul domeniilor experențiale de la grădiniță nu ar trebui să se schimbe niciodată, deoarece prin realizarea acestora putem ajunge la o stare de bine și un climat afectiv pozitiv pentru toți copiii.
În articolul de față ne-am propus realizarea unui opțional la grupa mare care să asigure o stare de bine în rândul copiilor prin lecturarea poveștilor și basmelor terapeutice, care după cum bine știm au rolul de a aduce beneficii semnificative (îmbunătățirea autoînțelegerii, eliberarea de traume, reducerea anxietății și a stresului, îmbunătățirea relațiilor interpersonale, oportunitatea de a transforma experiențele negative, crearea unei viziuni pozitive despre viitor) făcându-i să trăiască puternic și să se deschidă în fața educatorulu, dar totodată oferindu-le copiilor modele comportamentale și valori morale.
Prof. Dram Andra Maria și prof. Goicea Delia
Grădinița cu P.P. Nr 7 Brașov (structură a Grădiniței cu P.P. Nr 5 Bv)


