Să spui o poveste mereu la fel (în același stil) te ajută, pentru că prin repetiție ajungi să rafinezi detalii și s-o îmbunătățești de fiecare dată câte puțin.
Dar dacă uneori simți că pentru o audiență anume s-ar potrivi un alt stil, ori pur și simplu simți nevoia să „împrospătezi” o poveste pentru a o face mai atractivă, îți arăt mai jos 3 posibile stiluri de interpretare a unei povești de Crăciun.
Povestea de Crăciun este adesea asociată cu sentimente calde, generozitate, magie și reflectare iar stilurile propuse mai jos pot „îmbrăca” povestea în haine noi.
Stilul Tradițional/Clasic
Aici te poți concentra pe aspectele tradiționale ale unei povești de Crăciun, incluzând elemente referitoare la Nașterea Domnului, iesle, Prunc, Magi, iertare, generozitate sau bucuria sărbătorii în familie. Asta ar fi de fapt și semnificația primordială acestei mari sărbători.
Stilul Contemporan
În această interpretare poți aduce povestea de Crăciun în lumea modernă, explorând aspecte ale societății și schimbările tehnologice.
Pe lângă prezența lui Moș Crăciun și a darurilor de sub bradul frumos împodobit, poți face ca personajele să interacționeze online cu cei dragi (plecați departe la muncă), sau poți ilustra provocări legate de excese din perioada sărbătorilor.
Mesajul principal ar fi importanța timpului petrecut împreună în era digitală ajutorarea celor mai puțin norocoși.
Stilul Fantastic/Magic
Aici poți adăuga elemente de magie și fantezie în povestea de Crăciun, cum ar fi personaje fantastice, cum ar fi spiriduși, elfi sau chiar creaturi mitologice.
Deși departe de semnificația inițială a acestui eveniment, pentru o anumită audiență acest stil s-ar putea să fie mai potrivit atunci când dorești să transmiți mesaje mai subtile, cum ar fi puterea magiei sărbătorilor de a schimba inimi și a aduce speranță și bucurie.
După cum vezi m-am jucat puțin cu câteva idei pentru a-ți arăta cum te poți mula pe stilul unei audiențe, sau cum poți redecora un mesaj de Crăciun atunci când ai de spus o poveste.
Rămâi cu bine!
Giorgiana Popan
Drd în Arta Povestirii