Atelier de Cuvinte

Autenticitatea în storytelling: Cum să fii tu însuți când spui o poveste?

De câte ori ai ezitat să împărtășești o poveste personală pentru că ai simțit că nu e „relevantă” sau că nu e „suficient de bună”?

Fiind vorba de o poveste personală, provocarea majoră constă în faptul că mulți dintre noi simțim o presiune ciudată – aceea de a o face mai emoționantă sau mai spectaculoasă decât este în realitate. 

În storytelling, însă, autenticitatea este esențială. 

Ce înseamnă să fii autentic? 

Să fii autentic nu înseamnă să devii mult prea vulnerabil și să împărtășești mai mult decât e cazul. 

A fi autentic înseamnă să alegi și să expui în cel mai sincer mod niște fragmente din viața ta care pot transmite un mesaj puternic, util și adevărat.

Desigur, poate fi ușor inconfortabil să alegi autenticitatea. Dar este vorba de mecanicsmul care creează adevărate legături cu elevii. 

Iată 3 moduri prin care poți aduce mai multă autenticitate în poveștile tale: 

  1. Alege o poveste potrivită pentru context 
  2. Fii confortabil cu povestea ta
  3. Folosește un limbaj simplu

De ce să te folosești de povestea personală? 

Utilizarea storytelling-ului în procesul de predare are un rol foarte important pentru captarea atenției crearea unui mediu de învățare plăcut pentru elevi. 

Iar o resursă importantă este povestea personală, care poate crea legături puternice între profesor și întreaga clasă. 

Iată 3 exemple în care povestea personală poate să devină eficientă și transformatoare în context educațional.

  1. O poveste despre o experiență personală legată de depășirea fricii de a vorbi în public poate funcționa ca sprijin, reper sau ancoră pentru elevii care simt că au în față același obstacol. 
  2. O poveste în care profesorul povestește despre o greșeală pe care a făcut-o și despre cum a ales să învețe din ea le va transmite elevilor ideea că e normal să mai greșească, dar e important să fie asumați și să-și învețe lecția din fiecare eșec.
  3. O poveste despre îndeplinirea unor obiective cu puține resurse, dar cu multă muncă și creativitate, poate fi un exemplu bun de perseverență care să-i inspire cu adevărat pe elevi.

Așadar, autenticitatea nu te face mai slab ca dascăl. 

Dimpotrivă, îți oferă unelte puternice pentru a construi un spațiu sigur și empatic. 

Cu bine!

Giorgiana Elena Popan

 

Articole asemănătoare

Newsletterul “EduStory”

Înscrie-te aici ca să primești informații sau resurse care să te inspire
pentru cum să povestești sau să faci prezentări memorabile și cu impact