Ce face un povestitor cu ochii atunci când toți ochii din public sunt îndreptați către el?
Rolul privirii și al ochilor în arta povestirii este unul extrem de important.
Știu de la un fotograf că există studii care spun că atunci când privim un portret, ochii noștri fug involuntar și automat către ochii personajului din poză.
Și cred că asta e valabil și în storytelling.
În articolul de azi îți arăt câteva trucuri legate de ochi și privire, cu care poți spori expresivitatea unei povești.
Conexiune vizuală cu audiența
Este important atunci când povestești să nu-ți fixezi privirea într-un punct fix sau aplecată, ci să te asiguri că faci contact vizual cu cei din public. Asta le oferă ascultătorilor sentimentul că sunt implicați și importanți în actul povestirii.
De exemplu, în timp ce povestești o întâmplare palpitantă, poți schimba direcția privirii între diverse grupuri din audiență. Dacă povestea are suspans, privește mai îndeaproape o persoană care pare captivată, apoi mută privirea încet spre ceilalți. Acest gest subtil le dă impresia tuturor că sunt incluși și că povestea este spusă special pentru ei.
Marcarea unor momente cheie
Atunci când îți direcționezi intenționat privirea – de exemplu, pentru a privi fix în față, pentru a te uita brusc în altă direcție sau pentru a privi în depărtare – poți sugera o schimbare de ton sau de intensitate în narațiune.
Astfel, într-o poveste despre o călătorie în pădure, când eroul se află față în față cu un pericol, poți să-ți lași privirea să rătăcească prin încăpere, imitând mișcările de panică sau căutare ale personajului. Apoi, când acesta găsește o soluție, poți reveni cu o privire fixă și încrezătoare către public, marcând astfel schimbarea de situație.
Crearea de atmosferă și context
Privirea poate sugera spațiu, distanță sau locuri diferite unde se desfășoară acțiunea. Prin schimbarea direcției privirii, povestitorul poate ghida imaginația audienței și poate ajuta publicul să vizualizeze mai bine scena.
Această tehnică face povestea să fie mai dinamică și ajută ascultătorii să „vadă” ceea ce se întâmplă.
De exemplu, în timpul unui dialog între două personaje pe care le interpretezi, prin schimbarea direcției privirii poți sugera unde se află personajele pe scenă, în raport unul față de celălalt.
Bonus!
Ai descoperit poate că atunci când zâmbești, atmosfera se destinde iar cei din fața ta sunt puțin mai dispuși să primească mesajul tău.
Un zâmbet autentic implică întotdeauna și musculatura din jurul ochilor. Ai auzit poate de expresia „să zâmbești cu ochii”.
Așa că atunci când dorești să spargi gheața când te întâlnești cu cineva pentru prima dată, zâmbește și cu ochii 🙂.
Cu bine!
Giorgiana Elena Popan
Drd în Arta povestirii
