De multe ori când auzi o poveste personală primești o variantă „romanțată”, cea în care povestitorul se plasează într-o zonă sigură.
Asta pentru că nu mulți reușim să ne expunem vulnerabilitățile, iar asta e în regulă.
Doar că în acel moment ascultătorul simte lucrurile care au „înflorit” pe parcurs, și care știrbesc la nivel subtil credibilitatea.
Alteori însă avem parte de povești personale pline de miez, care ne rămân multă vreme în minte.
Ce au în comun aceste povești care transmit autenticitat și realism? Sau ce anume le definește?
Uite cum cred eu că poți aplica tehnica „Subtilității adevărului brut” unei povești personale.
Vulnerabilitate și transparență
Împărtășește-ți fricile și nesiguranțele fără rezerve, prezentând emoțiile reale pe care le-ai trăit, fără a le minimiza sau amplifica.
Onestitate în detalii
Prezintă faptele exact așa cum s-au întâmplat, fără a le înfrumuseța, chiar și atunci când acestea conțin detalii incomode sau jenante.
Non-glorificare
Evită să te prezinți ca eroul neînfricat; arată-te așa cum ești, cu bune și rele, recunoscând când lucrurile nu au avut un rezultat perfect și folosind un limbaj simplu, direct, fără metafore complicate.
Asumarea „călătoriei”
Demonstrează ce ai învățat și cum ai crescut din aceste experiențe, fără a te prezenta ca cel care a avut toate răspunsurile de la început, subliniind că te afli într-un proces de învățare și dezvoltare.
La un moment dat în viață cineva te va invita să-ți spui povestea personală. Pentru acel moment și pentru impactul maxim al poveștii tale, ți-am împărtășit azi aceste gânduri.
Data viitoare îți voi spune cum poți aplica această tehnică în arta povestirii pentru a obține același efect.
Cu bine!
Giorgiana Popan
Drd în Arta Povestirii
