ÎncheiateÎncheiateNoutăți

Bun venit vacanță! (AtelieR ON-LINE)

Sfârșitul de an școlar fără o serbare e ca o vară fără înghețată. Cum să plecăm în vacanță așa?
Copilul tău merită o încheiere frumoasă a anului școlar chiar dacă nu va recita o poezie sau nu va juca într-o scenetă.

Actrița și povestitoarea Giorgiana Elena Popan, prin jocuri și activități de improvizație, îi va duce pe copii într-o călătorie în lumea poveștilor în care aceștia se vor implica deplin.
Atmosfera memorabilă a AtelieRului “Bun venit vacanță!” îl va face pe copilul tău să își amintească cu drag de acest sfârșit de an școlar. În plus vei primi o înregistrare video pe care o veți putea revedea în familie și cu cei dragi.

La acest eveniment pot participa și membri ai familiei care nu sunt la momentul respectiv în aceeași încăpere. Iar ca totul să fie frumos, participanții vor avea o ținută festivă.

Evenimentul este susținut de actrița și povestitoarea Giorgiana Popan, absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, cu Master în „Arta actorului”. Este de 9 ani directorul artistic al Festivalului Internațional de Storytelling ”Magia Cuvântului”. A participat la festivaluri internaționale de storytelling: Iran, Kenya, Thailanda, Coreea de Sud, Canada, India, Franța, Italia, Cehia, Austria, Belgia, Germania, Suedia, Danemarca, Elveția etc.

? ON-LINE. Vei primi un email / grupul de whatsapp al clasei link-ul pentru a participa ON-LINE la eveniment.

? PREȚ: 15 lei/participant, 10 lei pentru fratele participant.

☎️ DETALII: Ioana Popescu (0751515331)

? REZERVĂ o oră de poveste pentru clasa voastră la acest link

Alte AtelieRe pentru copii se pot vizualiza mai jos:

 

 

 

 

Ioana Popescu
the authorIoana Popescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.