Atelier de Cuvinte

AtelieR de arta povestirii

Storytellingul sau Arta povestirii porneşte de la o poveste, un mesaj, o valoare, un principiu ce se doreşte a fi transmis, pentru a fi înţeles, explorat şi apoi adaptat în manieră personală. Arta de a spune o poveste este cea mai atractivă modalitate de a prezenta un produs sau serviciu, de a preda o materie, de a transmite o informație sau valori educative şi ea poate fi accesibilă la orice vârstă pentru persoane de orice nivel.

Arta povestirii ne poate scoate din cotidianul de multe ori anost și cenușiu ca să ne ducă în lumi de poveste, pline de vibrație și culoare pentru ca apoi să ne permită să vedem lumea din jurul nostru cu alți ochi, cu alte perspective.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu CCD Arad.

AtelieRul este DESTINAT atât persoanelor care lucrează în educație, public speaking, marketing, vânzări sau turism, cât și părinților sau studenților interesați să dobândească tehnici de povestire care să capteze atenția. E vorba de acele persoane care doresc să fie autentice în poveștile pe care le spun celorlalți,deoarece povestea convinge, cucerește, influențează, educă și bine dispune în același timp…dacă e  bine spusă!

? VEI CUNOAȘTE și EXPERIMENTA:
AtelieRul este 100% practic.
Tehnici de povestire / interpretare ce conving și captează atenția persoanei / publicului
Metode de predare / formare prin povești, de relaționare cu publicul / audiența

?TEMATICA AtelieRelor:
Modul 1 – jocuri de echipă și improvizație, 2 ore
Modul 2 – tehnici de creare a unei povești, 2 ore

Absolvenții de Arta povestirii fac parte din Cercul povestitorilor, un loc în care povestitorii împărtășesc experiențe, povești, idei, participă lunar la un mini-AtelieR 100% practic în cadrul întâlnirii ON-LINE a povestitorilor. Detalii despre Cercul povestitorilor puteți vizualiza la acest link.

Dacă ești adolecent și dorești să-ți îmbunătățești tehnicile de Arta povestirii, îți recomandăm să te înscrii la Funny Afternoons, un AtelieR pentru TINEri.

?‍?AtelieRul este SUSȚINUT ON-LINE de doamna Giorgiana Elena Popan, absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, cu Master în „Arta actorului”, ambele la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca. Este de 10 ani directorul artistic al Festivalului Internațional de Storytelling ”Magia Cuvântului”.
A participat la festivaluri internaționale de storytelling: Iran, Kenya, Thailanda, Coreea de Sud, Canada, India, Franța, Italia, Cehia, Austria, Belgia, Germania, Suedia, Danemarca, Elveția etc.
De asemenea, este director Programe educative și activități extracurriculare la Școala ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, vice-președintele al Asociației Magia Cuvântului Arad.

Despre arta povestirii cu povestitoarea și actrița Giorgiana Popana și Ioana Popescu, fondatoarea AtelieR poți urmări la Qub TV în acest video.

„Atelierul vostru a fost un moment de destindere și de redescoperire a poveștii. Am avut o experiență care îmi va condimenta viitoare abordări. Îmi place cum a fost construit efortul vostru ca ritm, consistență, vivacitate, măsură. Vă doresc să trăiți o poveste minunată. ” (Corina)

Alte review-uri despre AtelieRul Arta povestirii se pot vizualiza aici.

ON-LINE (2 module): 
MARȚI-27.10 și MIERCURI-28. 10 (între 17.00-19.00).

respectiv în momentul în care se constitue un grup de min.15 persoane sau la solicitarea unei companii/instituții.

PREȚ:
ON-LINE: 95 lei pentru 2 module.
LIVE: 300 lei pentru 4 module.
Rezervarea locului se realizează în momentul confirmării plății.

☎️ DETALII despre povestea noastră puteți vizualiza la acest link

ÎNSCRIERI: se realizează on-line la acest link sau 0751515331 (Ioana Popescu). Locurile sunt limitate.

Evenimentul e postat și pe facebook. Dă share prietenilor!

Articole asemănătoare

AtelieR de psihodramă

Psihodrama este o metodă psihoterapeutică cu aplicații multiple în grupuri și individual, în terapie, educație, formare, organizații sau team building. AtelieRul este DESTINAT persoanelor de peste 18 ani cu deschidere

citește mai departe »

Înscrie-te la Newsletterul “EduStory”