Storytellingul sau Arta povestirii porneşte de la o poveste, un mesaj, o valoare, un principiu ce se doreşte a fi transmis, pentru a fi înţeles, explorat şi apoi adaptat în manieră personală. Arta de a spune o poveste este cea mai atractivă modalitate de a prezenta un produs sau serviciu, de a preda o materie, de a transmite o informație sau valori educative şi ea poate fi accesibilă la orice vârstă pentru persoane de orice nivel.
Arta povestirii ne poate scoate din cotidianul de multe ori anost și cenușiu și să ne ducă în lumi de poveste, pline de vibrație și culoare pentru ca apoi să ne permită să vedem lumea din jurul nostru cu alți ochi, cu alte perspective.
AtelieRul este DESTINAT atât persoanelor care lucrează în educație, public speaking, marketing, vânzări sau turism, cât și părinților sau studenților interesați să dobândească tehnici de povestire care să capteze atenția. E vorba de acele persoane care doresc să fie autentice în poveștile pe care le spun celorlalți,deoarece povestea convinge, cucerește, influențează, educă și bine dispune în același timp…dacă e bine spusă!
? VEI CUNOAȘTE și EXPERIMENTA:
AtelieRul este 100% practic.
Tehnici de povestire / interpretare ce conving și captează atenția persoanei / publicului
Metode de predare / formare prin povești, de relaționare cu publicul / audiența
?TEMATICA AtelieRelor:
Modul 1 – sesiune de povești cu tâlc și jocuri de construcția echipei, 2 ore
Modul 2 – activități de dezvoltare a creativității, imaginației și improvizației, 2 ore
Modul 3 – povești autobiografice – jocuri și tehnici de exprimare a propriei povești, 2 ore
Modul 4 – tehnici artistice de interpretare a unei povești, 2 ore și momentul final de 30min.
??AtelieRul este SUSȚINUT de doamna Giorgiana Elena Popan, absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, cu Master în „Arta actorului”, ambele la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca. Este de 10 ani directorul artistic al Festivalului Internațional de Storytelling ”Magia Cuvântului”.
A participat la festivaluri internaționale de storytelling: Iran, Kenya, Thailanda, Coreea de Sud, Canada, India, Franța, Italia, Cehia, Austria, Belgia, Germania, Suedia, Danemarca, Elveția etc.
De asemenea, este director Programe educative și activități extracurriculare la Școala ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, vice-președintele al Asociației Magia Cuvântului Arad.
Despre arta povestirii la Qub TV cu povestitoarea și actrița Giorgiana Popana și Ioana Popescu, fondatoarea AtelieR poți urmări la acest link.
Review-uri despre acest AtelieR se pot vizualiza aici.
? CÂND:
Cluj-Napoca: VINERI – 15.05 (15.30-17.30, 18.00-20.00), SÂMBĂTĂ – 16.05 (10.00-12.00, 12.30-15.00)
Timișoara: JOI-10.09, VINERI-11.09
respectiv în momentul în care se constitue un grup de 20 de persoane sau la solicitarea unei companii/instituții.
AtelieRul se poate organzia și ON-LINE. Detalii la acest link.
? PREȚ: 350 lei pentru cele 4 module. Taxa de participare acoperă costurile cu AtelieRele, pauzele, materialele și cu deplasarea echipei. Rezervarea locului se realizează în momentul confirmării plății.
☎️ DETALII: 0751515331 (Ioana Popescu).
? ÎNSCRIERI: se realizează on-line la acest link sau 0751515331. Locurile sunt limitate.
Evenimentul e postat și pe facebook.