ActiveActiveAdulțiNoutăți

Arta povestirii la Arad

Storytellingul sau Arta povestirii porneşte de la o poveste, un mesaj, o valoare, un principiu ce se doreşte a fi transmis, pentru a fi înţeles, explorat şi apoi adaptat în manieră personală de către fiecare ascultător în parte. Arta de a spune o poveste este cea mai atractivă modalitate de a prezenta un produs sau serviciu, de a preda o materie, de a transmite o informație sau valori educative şi ea poate fi accesibilă la orice vârstă pentru persoane de orice nivel.
Arta de a spune o poveste este cea mai atractivă modalitate de a prezenta un produs sau serviciu, de a preda o materie, de a transmite o informație sau valori educative şi ea poate fi accesibilă la orice vârstă pentru persoane de orice nivel.
Arta povestirii ne poate scoate din cotidianul de multe ori anost și cenușiu și să ne ducă în lumi de poveste, pline de vibrație și culoare pentru ca apoi să ne permită să vedem lumea din jurul nostru cu alți ochi, cu alte perspective.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Casa Corpului Didactic  „Alexandru Gavra” Arad și Școala „Sfântul Nicolae”.

AtelieRul este DESTINAT persoanelor de peste 18 ani.

💡 VEI CUNOAȘTE și EXPERIMENTA:
Tehnici de povestire / interpretare ce conving și captează atenția persoanei / publicului
Metode de predare / formare prin povești, de relaționare cu publicul / audiența

TEMATICA AtelieRelor:
Modul 1 – sesiune de povești cu tâlc și jocuri de construcția echipei, 2 ore
Modul 2 – activități de dezvoltare a creativității, imaginației și improvizației, 2 ore
Modul 3 – povești autobiografice – jocuri și tehnici de exprimare a propriei povești, 2 ore
Modul 4 – tehnici artistice de interpretare a unei povești, 2 ore.

💁‍♀️AtelieRul este SUSȚINUT de doamna Giorgiana Elena Popan, absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, cu Master în „Arta actorului”, ambele la Universitatea Badeș-Bolyai Cluj Napoca. Este de 8 ani directorul artistic al Festivalului Internațional de Storytelling ”Magia Cuvântului”.
A participat la festivaluri internaționale de storytelling: Iran, Kenya, Thailanda, Coreea de Sud, Canada, India, Franța, Italia, Cehia, Austria, Belgia, Germania, Suedia, Danemarca, Elveția etc.
De asemenea, este director Programe educative și activități extracurriculare la Școala ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, vice-președintele al Asociației Magia Cuvântului Arad.

Giorgiana îți povestește pe scurt despre acest AtelieR.

📅 CÂND:
Vineri 11 și 18 oct, între orele 17.00-19.00
Sâmbătă 12 și 19 oct, între 10.00-12.00

🏠 UNDE: AtelieRul se desfășoară în Arad la Școala “Sfântul Nicolae” (Str. Petru Rareș nr. 4).

🛒 PREȚ: 250 lei pentru cele 4 module.

🎯 ÎNSCRIERI: se realizază on-line la acest link sau 0751515331

Păreri despre acest AtelieR se pot vizualiza aici.
Spune și prietenilor tăi! Evenimentul este postat și pe facebook.

Ioana Popescu
the authorIoana Popescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.